Museoka, Matatu cu muzica hip hop si Universitatea

Nu cred ca am dormit mai mult de 4 ore ca m-am trezit din cauza apei care curgea de undeva de sus. Auzeam cum curge apa dar nu vedeam de unde si nu vedeam apa. Stateam in pat sub cearceaf si incercam sa deslusesc misterul. Ori ploua, ori se sparsese o teava si urma sa fiu inundat, ori cineva spala cu furtunul curtea si scurgerea trecea exact prin camera mea avand in vedere ca eram la subsol. Elementary bah Zazu. Am auzit niste pasi coborand scarile rapid si prin dreptul geamului care dadea in hol am vazut un negru slab cu o tava in mana. Un miros de gogosi si scortisoara mi-au invadat narile si mi-am dat seama ca nu mai mancasem de cateva ore bune. Am iesit din camera, am urcat scarile si imediat pe stanga era baia. M-am spalat pe dinti, am facut un dus cu apa rece si am coborat in camera.
Cu soarele ce trecea printr-un geam aflat deasupra puteam sa deslusesc mai bine unde ma aflam. Cum coborai scarile la subsole dadeai intr-un hol lung, din care intrai in alte 3 camere, adica 2 dormitoare si o camera de zi. Acolo pe o masuta mica se afla un termos cu ceai, un ibric cu lapte, gogosi, gem, o punga mare de cereale si coji de fructe. Garreth citea pe canapea cu ochelarii pe nas si cu Biblia in mana. Am mancat in timp ce imi povestea despre ce facuse el in cele 2 saptamani de cand se afla in Nairobi, despre proiectul pe care trebuia sa lucram si sesiunile pe antreprenoriat pe care le pregatise. Mi-a explicat ca stateam in casa unei tipe Lydiah care are trei copii, nu stie daca are sot dar in casa este un "ouse help" pe care il cheama Museoka sau Musioka in fine un tip care face treaba in casa.

Dupa micul dejun ne-am imbracat, Garreth a desertat apa din carafa in sticla lui de safari, a pus alta apa la fiert, explicandu-mi ca apa e destul de scumpa si ca prefera sa fiarba apa seara si dimineata si sa ia cu el. Nu puteam sa spun ca era ciudat pentru ca nu stiam la ce se refera. Am zambit din nou tamp asa cum facusem in ultimele 12 ore si am spun ca e foarte ingenios. Era ora 8 dimineata si soarele ardea. Am iesit din curte si am vazut mai bine cartierul in care ne aflam. Case mari si frumoase cu multe flori in curte si pe gardurile inalte si reci. Am iesit pe o poarta care era intrarea in Balozi, cartierul nostru, l-am salutat pe paznicul imbracat cu o geaca neinspirat de groasa si am apucat-o pe o ulita. Un drum prafos cu denivelari ce imi amintea de potecile de la tara pe unde trec vacile la islaz si din cauza pamantului mocirolos raman urme de copite. Mici comercianti cum aveam sa tot vad isi asezau marfa ce consta in fructe, pantofi , tricouri si alte nimicuri ca lampi cu gaz, carbuni sau lame de barbierit. Am trecut pe un pod si am ajuns la o strada. Acolo mai multi oameni stateau aliniati si asteptau autobuzul. Nu a durat 5 minute si a inceput sa se auda muzica hip-hop. Un autobuz de dimensiuni medii, mai mult lat decat lung, de culoare mov-roz-albastru si cu grafitti pe el si-a facut aparitia. Un tip slabanog cu o sapca aiurea in care care era taxator a sarit din el si a inceput sa repete niste cuvinte fara sens pentru mine. Garreth a intrebat ceva in "africana", taxatorul i-a raspuns 30 shilings si ne-am urcat.
In Matatu nu primesti bilet. Daca esti alb si nu intrebi dinainte ai toate sansele sa platesti mai mult. Aceste autobuze sunt particulare si deservesc zone ale orasului unde transportul public nu ajunge. Oamenii urca si coboara din mers dar opresc totusi si in statii. In autogari taxatorii sunt foarte insistenti pana la stadiul in care trag de tine sa te urci. Concurenta fiind destul de mare pe anumite rute jongleaza cu pretul in funcite de ora si de oamenii care urca. De foarte multe ori taxatorii sunt ajutati de alti prieteni ai lor care acosteaza lumea sa se urce si astfel beneficiaza de cursa gratuita sau un mic procent din incasari la sfarsitul zilei. Nu departe de cartierul nostru se afla o piata unde in fiecare zi de acolo urcau alti taxatori. Stateau acolo la colt de strada si isi incepeau tura care le aducea un castig in funcite de zi. In Nairobi , la fel ca in orice capitala din lume, vin tineri din provincie in cautare de un castig cinstit sau nu. Avand in vedere ca rata somajului este oficial 50%, nivelul de educatie este foarte scazut, exista conflicte intre triburi, guvernul este corupt si contribuie la saracia populatiei face ca oamenii sa recurga la gesturi extreme de a-si castiga existenta. Nenorocul face ca in ianuarie 2009, Kenya sa treaca printr-o foamete cumplita din cauza temperaturilor, a lipsei ploii si a crizei mondiale care a adus peste 10 milioane de oameni ( un sfert din populatia Kenyei ) sub pragul saraciei.

Dar in prima mea dimineata in Nairobi nu stiam toate astea. Traficul era infernal astfel ca un drum de 5 kilometri l-am facut in aproape 2 ore. Ajunsi in centrul orasului eram uimit de felul in care se circula cu masina. Mi se parea ca nimeni nu isi ia masuri minime de precautie si faptul ca nu se loveau tinea de noroc. Autogara unde ne-a lasat autobuzul era foarte aglomerata si galagioasa. Peste tot taxatori strigau si trageau de trecatori sa se urce in autobuze, soferii ambalau motoarele ca si cand erau pe punctul de a pleca, diferiti comercianti iti bagau pe gat biscuiti , ochelari , sticle de apa, carucioare imense pline cu legume si fructe erau trase si impinse de negri slabi si desculti, peste tot o forfota de nedescris. Garreth mergea destul de repede si imi explica diverse lucruri observate de el. Eu nu prea eram atent la ce spune el pentru ca din toate partile ba eram asaltat de cersetori, ba de negustori, ba de dubiosi cu fete de sarlatani si in plus masinile care veneau pe dos la fel ca in UK. Trecand printr-o piata mare unde erau cateva autobuze, Camel Boy imi spune ca pe cimentul pe care calcam era in 1998 Ambasada SUA pe care AL-Qaeda a bombardat-o. Teroristi? Bombe? Al-Qaeda?
Centrul Nairobi-ului este foarte frumos. Cladiri mari, restaurante, Hilton-ul care sta ca punct de reper pentru toti turistii aflati acolo. Deodata orasul a inceput sa arate ca o capitala africana puternica si prospera economic asa cum citisem eu pe wikipedia. Ajunsi la Universitatea din Nairobi eram minunat de campusul cu multe cladiri, multi palmieri si pajiste verde pe care stateau tolaniti studenti. Arhitectura mi se parea deosebita si greu de descris aici.

Poate ce mi-a placut din prima clipa la kenyeni a fost naturaletea lor. De la modul in care stateau pe iarba, la felul cum se imbratisau sau se salutau. Toata ziua am petrecut-o interactionand cu cei din AIESEC si cu viitorii mei colegi pe proiect. L a pranz ne-am dus cu totii la cantina campusului. Prima mea portie de pilau. Este mancarea lor traditionala adica pilaf la fel cum il facem noi dar cu carne de capra, varza, putin sos si o banana.
Pe la 7 seara am plecat spre casa pentru ca trebuia sa luam cina cu familia gazda. Sa fiu sincer intunericul in Nairobi si drumul cu matatu ma speriau si nu as fi vrut sa arat asta cuiva. Ajunsi acasa,ne-am schimbat si am mers in bucatarie. De la subsol unde stateam urcam in curte si de acolo intram prin spate in casa. Langa oale era un negru slab, cam de inaltimea mea, ras in cap cu o mustata subtire de sub care iesea un zambet larg si jmecheros. M-am prezentat Razvan Dragu dar i-am spus ca pentru prieteni sunt Zazu. Porecla mea a repetat-o mai repede decat a facut-o cu numele. Mi-a spus ca el este Museoka si ca este bucuros ca sunt musafirul lor. Mi-a dat o farfurie si o lingura si mi-a spus sa ma servesc din oalele de pe aragaz. Mi-am pus orez cu niste tocana si varza si m-am dus in sufragerie unde erau ceilalti. Din bucatarie treceai pe un hol, coborai o treaba si intrai intr-un living spatios si elegant. Acolo doi pusti negri jucau fifa pe paly station periculos de aproape de televizor. Garreth statea pe un fotoliu cu farfuria in mana si manca cu pofta comentand meciul celor doi.
Pentru ca provin dintr-o familie cu obiceiuri stricte in ceea ce priveste masa mi se parea foarte pe dos. Din sufragerie se vedea o alta camera ca un fel de dining room unde era si o masa. In fata mea era o masuta mica de lemn. De ce mancam cu farfurile in mana, cu lingura ca si cand eram la o pomana?

Dupa ce a terminat de mancat Garreth s-a dus si si-a mai pus o portie. Eu ma simteam jenat sa ma duc sa imi mai iau pentru ca dupa o evaluare de o zi prin Nairobi descoperisem ca eram destul de ... bine facut. La ora 9, baietii au oprit jocul si au dat televizorul pe stiri. Amatorism total. De la hainele si prestatia prezentatorilor, la reportaje si transmisii live ratate din punct de vedere tehnic si la manipularea evidenta atunci cand era vorba de stiri politice. In timp ce ne uitam la stiri a venit si Lydiah. O doamna bine imbracata si cu un zambet la fel de larg ca al tuturor din casa. De sus a coborat si fiica cea mare. Am facut cunostinta cu ea dupa ce s-a scuzat ca nu a coborat s ama cunoasca mai devreme. Motivul era ca suferea de tuberculoza la sira spinarii. Facuse practica intr-un camp de refugiati si se pare ca unul dintre copiii somalezi avea tuberculoza transmisibila. Nu a durat mult si intreaga familie era atenta la povestile mele amuzante cu prima zi in Africa. Pareau foarte prietenosi si mi-am permis chiar sa le impartasesc temerile mele din prima noapte si faptul ca ma bucuram sa stau in gazda la o familie atat de frumoasa. Diplomatie pe mine de zici ca eram in vizita oficiala.
Cand toti s-au retras spre culcare ne-am indreptat si noi catre subsol. Ne-am dus in camera de zi unde luam micul dejun, ne-am facut un ceai englezesc si ne-am intins la povesti pana la 1 noaptea.
De atunci ne-am facut un obicei ca in fiecare seara sa stam toti la povesti. Cele mai piperate erau cele legate de sex si dragoste unde, Museoka aducea perspectiva africana si tribala asupra subiectului.