Egosimul sau simtul posesiunii


Omul = faptura superba in continua lupta cu sinele si cu cei din jur.

In lungul nostru drum prin viata dobandim cat mai multe lucruri. Fie ca sunt de natura materiala sau emotionala , obiecte sau amintiri , ne place sa strangem . De cand s-a inventat gardul omul a simtit ca nu mai poate imparti totul ci ca trebuie sa posede ceva numai al lui. De cand s-a inventat roata omul , a inceput sa care cantitati mai mari (cu caruta) si sa le depoziteze pe teritoriul imprejmuit de gard.

Asta nu inseamna ca nu exista oameni darnici . Oamenii buni la suflet sunt astazi considerati cei ce isi impart averea cu altii , cei ce doneaza bani . Personal apreciez oamenii care impart cunostinte , timp , suflet . Dovada suprema a lipsei de egoism mi se pare atunci cand un om se ofera pe el insusi( el ca suma de cunostinte , timp si suflet ) altora care au nevoie .
Dupa un lung proces de acumulare de bunuri , bani , cunostinte , experiente ne cade greu sa impartim cu cei care aparent nu au reusit sa faca acest lucru in lungul lor proces de acumulare . Pentru a acumula apoi si putin suflet trecem aparent peste egoism si renuntam la o mica parte din banii si bunurile din gradina. Renuntam bani pentru a ne cumpara suflet .
Oamenii cu adevarat bogati , trec peste egoism oferind suflet si timp. Oamenii cu adevarat bogati au timp . Timpul il folosesc cu rost si stiu sa imparta bucurie.

Omul = faptura implnita si fericita doar atunci cand va renunta la bunuri si se va imbogati cu adevarat