Sodoma , Gomora si Amsterdam





Faithless - God is a DJ
Asculta mai multe audio Muzica »
Am trait sfarsitul . Cea mai mare frica a mea s-a materializat atat de puternic incat a lasat rani adanci pe piele , care se vor cicatriza , dar mi-a vindecat si ranile sufletului.

Eram cu prietenii mei la masa si deoadata nu m-am mai putut misca , am paralizat. Toti oamenii din cafenea au inceput sa tremure si sa vorbeasca aiurea , parca delirau cu totii. Mi se parea atat de ciudat ce se intampla incat m-am panicat , imi venea sa plang. Auzeam melodia de la Faithless - God is a DJ. Si am inteles ca asta avea sa fie ultima melodie pe care o aud , ca ea este un semn de la Dumnezeu si ca am murit.

Incepusem sa imi fac tot felul de procese de constiinta , ma acuzam ca nu m-am pregatit pentru sfarsit , cu toate ca inevitabil stiam ca va veni. Prietenii mei ma intrebau ce se intampla si apoi incepeau si ei sa delireze. Apoi mi-am fixat privirea asupra lumanarii care licarea pe masa si am inceput sa ma rog. Toate propozitiile le incepeam cu Doamne Dumnezeul meu si erau mai mult o spovedanie. Apreciam faptul ca eram cu cei mai buni prieteni ai mei si ca traisem ultimele clipe alaturi de ei , pentru asta-i multumeam lui Dumnezeu. Apoi am inceput sa realizez ca pentru a ajunge in Rai trebuie sa ma caiesc pentru toate pacatele mele si sa imi infrunt cea mai mare teama : frica de moarte. Atata timp cat ma tem de moarte , nu pot sa accept prezenta lui Dumnezeu. Si am acceptat moartea. M-am lasat pe spate si am inchis ochii ... pentru ultima data ca intr-un somn adanc.

Si atunci am vazut undeva in Univers un ghem mare format din multe imagini , ca niste fotografii ...si erau mii de astfel de poze. Ghemul asta emitea o energie care m-a relaxat, era o tatalitate de sentimente de la dragoste la ura , invidie , frica , fericire. Si atunci parca am inteles ce este Dumnezeu si totul mi se parea atat de simplu si de frumos si din nou m-am simtit vinovat ca nu am constientizat toate aceste lucruri cand eram in viata. Si cu toate ca eram mort , vroiam sa traiesc sa le spun si celorlati. Si m-am trezit intr-o camera cu 4 pereti si cu un neon puternic , si pe un perete langa o saltea era o pata de sange, probabil sangele meu. Eram foarte nedumerit si imi imaginam ca acel loc este o antecamera , pentru ca eu trebuie sa iau o decizie daca mor sau traiesc. Si am ales sa traiesc.

Am deschis ochii si prietenii mei imi dadeau palme si imi turnau apa ca sa imi revin. Eram in aceasi cafenea. Si mi-am dat seama ca innebuneam si ca toti oamenii veneau la Amsterdam sa se drogheze si sa innebuneasca si eu nu vazusem lucrul asta. De ce nu vazusem ce se intampla ? Si oamenii care treceau pe strada se uitau la noi cum am innebunit cu totii si radeau, eram ca niste ciudatenii. Le-am spus prietenilor mei sa fugim de acolo si am iesit pe strada. Le spuneam ca ne-au pus ceva in tigara aia si ca vor sa ne faca rau. Si ei au observat niste oameni care ne urmareau , probabil au vazut ca suntem turisti fara cazare si vroiau sa ne jefuiasca.
Apoi am auzit o voce care mi-a spus :" Nu va intoarceti dupa tigara." Unul din prietenii mei s-a oprit din alergat si a zis ca am uitat tigara pe masa. Vocea mi-a spus sa-i mint sa le spun ca e la mine. Ma uitam la prietenii mei si le spuneam ca e la mine , sa nu se intoarca si ca o fumam mai tarziu. Am bagat mana in buzunar si in gand vorbeam cu acea voce si-i spuneam ca trebuie sa faca sa imi apara tigara in buzunar sa le-o arat prieteniilor mei , ca sa ma creada. In buzunar nu simteam nimic si repetam in gand :"Fa-mi sa apara tigara , trebuie sa ma creada , trebuie sa fiu convingator." Frecam degetele in buzunar dar nu aparea nimic. Apoi am intins mana spre ei si am zis :"Uite-o , ia tu asta ." ...dar in mana nu era nimic si Adi credea ca sunt nebun.

Apoi am murit din nou si mi-am vazut toata viata. Am trait momente din copilarie , din adolescenta. Era ca o calatorie prin viata mea , era ca o spovedanie si incercam sa repar greseli facute , imi spalam pacatele. Si apoi am inceput sa rad pentru ca mi-am dat seama ca si asta e un test, ca trebuia sa imi accept viata asa cum este , asa cum am trait-o. Am inceput sa rad si am spus :"Aaa , si acum cand sunt mort TU ma inveti atatea lucruri, multumesc." M-am trezit in piata din fata Muzeului Madam Tussaud si incercam sa imi conving prietenii ca mai au o sansa sa se caiasca , sa isi dea seama ca suntem morti si ca este ultima lor sansa sa devina credinciosi. Si cand imi pierdeam increderea in ei , ma lua cu ameteala , si cand ei erau atenti la ce le zic parca imi reveneam . Mi-am dat atunci seama ca lipsa mea de incredere in oameni este acum pedepsita. Mi se parea ca din nou Dumnezeu imi da o lectie , sau imi da sansa sa ma indrept. In piata aia plina erau mult mai multi oameni pierduti si la un moment dat mi-a trecut prin minte gandul ca trebuie sa le transimit un mesaj tuturor , ca trebuie sa am incredere in toti sa ma uit in ochii lor si sa-i ascult. Si atunci am zis :" Doamne , sper ca glumesti , asta o sa dureze la infinit , cum sa ascult toti oamenii de pe Pamant." Si am zis ca vreau sa vad iadul. Si nu mi-am dat seama ca vad iadul pentru ca totul era foarte amuzant, erau jocurile copilariei , erau visele mele in care sunt erou. Si din toate visele ma trezeam in aceasi camera cu 4 pereti si cu un neon puternic. Si de acolo vroiam sa explorez mai adanc iadul si raiul. Iadul era neliniste , atunci cand stii un lucru care-i poate salva pe toti , dar ei nu vor sa inteleaga , atunci cand iti dai seama unde ai gresit si nu mai poti repara nimic , cand iti e dor de familie si nu poti sa-i contactezi , cand totul iti este atat de clar si nimeni nu te crede. Si raiul era chiar viata mea. Stateam in fata unui monitor urias si vedeam toate evenimentele frumoase din viata mea , si radeam mult si ma bucuram . Dar pentru asta trebuia sa mor de mai multe ori. De fiecare data ma inecam si dadeam cu capul de un perete. Si am experimentat moartea de 100 de ori si de fiecare data cand ma trezeam eram ca un nou nascut si eram fericit si traiam cele mai fericite clipe din viata mea.

Apoi m-am trezit din nou pe strada si incepeam parca sa imi revin si il vedeam pe Sergiu ca se teme de ceva si incercam sa il calmez. Mi-am dat seama ca cel mai bun lucru pe care stiu sa il fac este sa fac oamenii sa rada. Vroaiam sa-i fac sa ma aplaude si le repetam ca sunt actor. Ma simteam foarte puternic , dar locul in care eram mi se parea foarte periculos. La fel ca in visele mele , ne-am luat la bataie cu niste golani pe strada , si ca in orice vis l-am atacat pe cel mai mare , pentru a ma asigura ca nu-i va rani pe prietenii mei. Stiam ca lovitura primita ma va trezi din acest cosmar. Asa se intampla mereu. Si am ingenuncheat pentru a-l lasa sa ma loveasca. Dar m-a scuipat doar si m-a lasat in pace.

In masina politiei vorbeam calm si tipul cu parul cret nu intelegea de ce acum par un om normal. Aveam un sentiment de deja-vu si presimteam ca vor merge cu viteza pe strazile din Amsterdam doar ca eu sa ma lovesc. Dar nu s-a intamplat asa. Era ciudat sa am mainile legate la spate atat de strans si totusi sa vorbesc cu oamenii astia despre meseria de politist si de regretul meu ca nu am ales si eu profesia asta.

Deodata usa de la camera mea cu 4 pereti se deschide ai apar 3 ingeri cu camasi albe. Unul dintre ei era negru si celalalt parea indian. Si imi aduceam aminte de banner-ul urias din piata Madam Tussaud pe care scria :" Black is BEAUTIFUL". Negasem toata viata ca as fii rasist. Si ingerul cu parul cret m-a intrebat daca vreau sa merg cu ei. Eu eram foarte nedumerit si le spuneam in romaneste ca as vrea sa merg dar nu sunt pregatit. Ei au deschis usa larg si mi-au spus in engleza ca daca vreau sa plec sunt liber. Atunci am intrebat care este parerea lor , ce cred ca ar trebui sa fac. Mi-au spus ca e decizia mea si ca daca vreau sa raman pot sa raman.

M-am mai ridicat de cateva ori de pe saltea si ma uitam spre neonul acela si la un moment dat mi se parea ca in spatele geamului sunt oameni. Am inceput sa cred ca dincolo de geam sunt prietenii mei si politia sau doctorii si ca am ajuns la vreun spital . Spre dimineata s-a deschis usa si 2 politiste m-au intrebat daca imi e frig si daca vreau o patura. Mi-au aruncat patura de la usa , nu stiu de ce se temeau sa intre.
Dimineata nu deschideam ochii ci doar pipaiam salteaua si patura. Totul era acum atat de real. M-am ridicat cu greu si am vazut sange pe perna si pe perete , ma durea spatele si gatul ingrozitor. Langa neon era si un ceas. Era ora 7. Mi-am adus aminte ca m-am mai uitat o data la ora 12.01. Era probabil ora cand m-au adus acolo. In mintea mea era ora la care ma nascusem din nou. M-a cuprins din nou ingrijorarea : eram descult , fara curea, cu blugii umezi , nu stiam nimic in legatura cu prietenii mei si mi-am adus aminte cuvintele politistului cu parul cret " You know what you have done ?" Am inceput sa cred ca facusem ceva foarte grav. Cei doi politisit ma escortau prin curtea sectiei de politie si mi se parea cea mai frumoasa dimineata din viata mea. Aveau chiar o balta mare cu niste pesti . Am iesit pe strada si ma bucuram de soare si ma uitam la oamenii care merg la servici pe bicicleta. Un oras atat de frumos ziua...

E frumos sa te nasti inca o data. Nu multi au dreptul la o a doua sansa. Acum dupa ce am vazut raiul si iadul , dupa ce m-am acomodat cu moartea si infinitul este timpul pentru mici schimbari. Nu ma asteptam ca maturizarea sa vina atat de violent.

Multumesc.