Hartia colorata

A fost odata ca niciodata un regat de carton, cu oameni de hartie. Toata lumea spunea despre acest regat ca este splendid, dar nu vedeau ca este de carton.

Locuitorii regatului puneau mare pret pe culorile cu care isi coloreaza pielea. Pentru ei conta foarte mult sa fie vazuti si admirati de ceilalti locuitori de hartie. Imaginea conta foarte mult si fiecare se desena in felul lui dar pana la urma toi se desenau la fel. Cand vizitatori din alte regate veneau cu treburi in Regatul De Carton ramaneau uimiti. Erau impresionati de atatea culori, de atata bunastare, de atata inteligenta si intelepciune. Ceea ce nu se vedea din afara, era ca totul era fals , de hartie si carton , totul era colorat ieftin.

Ei bine , in acest Regat traia si un tanar coif de hartie. Era colorat, dar nu la fel ca ceilalti. Parca mereu ramanea in urma. Toti radeau de Coif pentru ca nu stia sa isi asorteze culorile si se facea mereu de ras. Cu toate ca era scarbit de Regatul de Carton si vroia sa plece , nu facea acest lucru si se colora in continuare in culorile modei, mergea si facea aceleasi lucruri ca si ceilalti locuitori.
Dragostea era o pata de culoare. Aceeasi culoare pentru toti. Nimeni nu incerca sa picteze dragostea in alte culori asa cum simtea pentru ca acest lucru ar fi insemnat excluderea.
Viatza lor era o alta pata de culoare. Una stearsa si gri , lipsita de viata. Nimeni nu incerca sa o coloreze asa cum simtea pentru ca nu isi dadeau seama. Toti credeau ca stralucesc si ca sunt vii colorati.

Coif nu isi gasea locul. Hartia lui incepea sa se toceasca si culorile pe care le desena pe el insusi nu aveau stralucire. De fapt nici o culoare nu mai avea stralucire , dar oamenii de harite nu vedeau pentru ca aveau culori in ochi.
Intr-o dimineatza , Coif se trezi din somn. Visase un taram indepartat. Niciodata nu parasise Regatul de Carton. Insa , in acea dimineatza isi dadu seama ca era destul de mare sa poate pleca in afara zidurilor grele si sa exploreze.
Nu statu mult pe ganduri , isi lua ceva de mancare si pleca. Drumul pe care mergea era rosu si galben cu buline mov. In scurt timp observa ca se departeaza de casa si de Regat si vazu ceva cudat. Drumul era negru pamantiu, pe margine erau lanuri de grau galben si campii verzi pline de flori de diferite culori, Cerul era albastru si norii erau albi. I se paru ciduat . Aceste culori nu erau nici la moda, nici foarte stralucitoare si totusi pe el bucurau. Coif mergea si se uita minunat la toate aceste lucruri si isi dadu seama ca dincolo de Regat totul este altfel. Incepu sa planga de fericire. Pierduse atatea lucruri frumoase si toata viatza si-o petrecuse inchis in Regatul de Carton incercand sa fie in rand cu ceilalti. Deodata o lacrima i se prelinse pe obraz si o parte din culoare i se sterse.
Cerul se intuneca. Norii albi si pufosi se transformara intr-o mare de ne-lumina. Un fulger lung taie cerul si Coif se sperie. Incepu o ploaie calda de vara. Stropi mari si racorosi il mangaiau pe Coif. El radea si nu intelegea ce se intampla. De ce i place atat de mult sa fie udat. Alerga dar se simtea din ce in ce mai moale. Hartie din care era el facut incepea sa se ude. Se sperie si extenuat cazu la pamant.
Cand se trezi se uita spre cer. Ploaia se oprise . Razele soarelui il mangaiau. Campul era verde , graul era galben , florile erau colorate si norii albi erau la fel de pusfosi. Se parea ca nimic nu se intamplase. Cand se privi mai bine , observa ca este alb. Nu mai avea nici o culoare pe el . Ploaia spalase culorile.
Ciudat. Pentru prima data in viatza lui Coif nu mai vroia sa poarte acele culori. Era alb si fericit.
Privind spre apus observa un curcubeu. Acolo erau toate culorile lui. Si isi dadu seama ca el este alb , iar culorile apartin naturii .

Desenam si coloram pe sufletul nostru alb, iar ploaia ne spala cateodata si ne arata culorile in splendoarea lor acolo unde le este locul , adica pe cer.