lacrimi care nu vor sa curga

Cat de mult plang oamenii? Cat de putin ? De ce plang ei ? Cata suferintza este pe lume? Cata fericire este pe lume ?
Mama plange mereu. Cand este foarte suparata, cand este dezamagita, cand este coplesita , am vazut-o plangand de fericire de prea putine ori.
Tata nu prea plange. Plange mai mult in fatza mamei si l-am vazut cu lacrimi in ochi de cateva ori cand vorbea despre mama lui care a murit de tanara. L-am vazut plangand la inmormantarea nashului nostru. A fost mai mult decat un prieten pentru tata.
Frati-miu plange si el . Cand era mic plangea cand il enervam eu foarte tare. Nu stiu de ce am imaginea lui mai mult cand plangea decat cand era fericit. Si acum plange cand se supara pe viatza sau pe prietena lui..deh..adolescentza.
Cand a murit tataie nu am plans. Pentru ca i-am promis mamei ca nu voi plange. Dupa un an insa, stateam singur in sufragerie si ascultam "Vine o zi " de la Holograf si le-am lasat sa curga.
Daca as plange macar 1% din timpul cat rad as fi un mare plangacios. Asa ca nu le las sa curga.

Oare cum este sa plang mai mult decat razi? Fetele plang mult . Cred ca asa isi manifesta feminitatea mai bine sau pentru ca sunt mai sincere.
Nodul acela din gat cred ca nu le da voie. Mie cand imi vine sa plang mi se pune un nod in gat, trag aer in piept si gata. Marul lui Adam ne apara de situatii penibile.
Sunt laturi ale spiritului meu pe care nu vreau sa le cunosc. Nu vreau sa adancesc rani si de aceea marul nu le va lasa.