27 decembrie 2009
Parterul hotelului Paradise Express din Dar es Salaam: geamuri inalte de sus pana jos, canapele foarte comfortabile, o sticla de apa de doi litri pe masa, o cafea neagra, eu si un laptop prafos.
A mai trecut un an din viata umilului meu blog. De mai multa vreme mi-am dat seama ca scriu aici din ce in ce mai putin din ratiuni literare ci pentru ca imi place senzatia sa ma citesc dupa o lunga perioada de timp. De exemplu acum pentru ca simteam nevoia sa fac un bilant al anului 2009 am tras cu ochiul la prostiile pe care le-am scris in alti ani in aceeasi perioada. Nu pot sa nu observ o evolutie de la un decembrie la altul la fel cum nu pot sa nu ma jenez de anumite clisee folosite si limite in gandire. Probabil la anul in decembrie voi observa aceleasi lucruri penibile si voi rade de mine. In fine... sa incep cu metafora portocalei.
Ce mi se pare senzational la o portocala este ca datorita structurii ei, portocala caci despre ea este vorba, poate fi impartita in mod egal. Lucru pe care nu poti sa il faci cu un mar, o pruna, o banana sau un pepene. La fel se intampla si cu un an din viata omului. Datorita structurii sale il poti imparti in anotimpuri, luni, zile, saptamani sau mai administrativ in semestre si trimestre. Astfel cand ma gandesc la anul 2009 il vad ca pe o portocala pe care o impart in 3. Prima parte s-a dus catre africani, a doua catre prietenii de acasa si a treia catre familie. Ca stapan al portocalei (pentru ca portocala e a mea) m-am asezat undeva superior africanilor, prietenilor si familiei. De pe acest piedestal am privit cum mi se aseaza la picioare ofrandele recunostintei din care am putut sa imi hranesc ego-ul. Am oferit o portocala si am primit hrana necesara ingrasarii orgoliului. Mi se pare demn de dispret omul care spune ca nu doreste nimic in schimbul bunatatii sale, iar atunci cand chiar nu primeste se simte bine. Cred ca asa am facut si eu dar din nou orgoliul nu ma lasa sa recunosc asta. Faptul ca m-am ambitionat sa fac proiecte pentru comunitate in Kenya si nu am primit nimic in schimb m-a facut sa ma simt ca un martir in viata. Toata cautarea mea de un job care sa imi ofere satisfactii personale sa ajut umanitatea era aproape de a ma transforma intr-un sfant cu implantare de silicon, un fals suflat cu aur. Am spus intodeauana ca nu ma voi identifica cu job-ul meu, dar cum am sorbit putin din cupa generozitatii, mi-am creat iluzia ca sunt un om bun daca sunt voluntar sau fac proiecte pentru comunitate. Mai rau mi s-a parut ca daca lupt pentru idealuri ca salvarea Rosiei Montane sau schimbarile climatice alaturi de prietenii mei voi face vreo mare branza. Nu am facut nimic dar am primit aprecierea oamenilor si asta a mai adaugat cateva calorii orgoliului.
Pentru anul viitor vreau sa fiu mai sincer cu mine iar portocala 2010 o voi stoarce de suc si imparti cu mai multi oameni.
