Mesaj de la omul primitv

Bloc cu 4 etaje , 4 apartamente pe palier , apartamente cu 2 camere. Intram pe un hol lung ( 3m jumate ) in dreapta era bucataria , in capat sufrageria. Din sufragerie intram in balcon si intr-un hol mic ( 2/2m) ,in stanga dormitorul si in fata baia. Baia avea un geam mic cu plasa. Asa arata primul nostru apartament , casa copilariei mele.

Apartamentele astea de bloc au fost construite de comunisti sa cazeze valurile de muncitori veniti din toate colturile tarii sa munceasca in port. Si toti acesti oameni, generatia celor nascuti intre 1950- 1965 , toti copii de tarani , oameni harnici si iscusiti . Niste oameni care greu s-au putut desparti de mediul rural si au simtit nevoia sa isi faca gradini de zarzavat la parterul blocului sau sa creasca gaini pe maidan. Nu o sa uit niciodata ca uneori eram trezit de cantecul cocosilor vecinilor de pe strada 7 Noiembrie.

Acum stau la casa si ma uit pe geam si vad o gradina ticsita de flori , cateva rasaduri de rosii , marar si patrunjel. Printre trandafiri se intinde vita de vie si am insistat sa punem si gazon sa ma plimb descult prin iarba. Si ma gandesc daca nevoia asta de a trai la casa are mai mult legatura cu ruralitatea noastra sau e ceva mult mai adanc decat atat. Pana la urma relatia dintre om si natura e una sacra si integrarea inapoi in tarana este inevitabila.
Atunci cand plantez rosii , o floare , tund via sau adun caisele din pom o gena vibreaza. E imposibil sa nu mergi la munte sa tragi aer in piept langa o padure de brazi si sa nu simti un impuls puternic , o chemare. Atunci cand un om priveste marea are in ochi ceva salbatic , o licarire de dragoste neconditionata.

Cabana din lemn 4/4 m cu un culcus de paie in colt si o masa cu 2 scaune la intrare. Pe geam se vede o mare albastru-verzui cu valuri domoale care... bineinteles mangaie niste picioare goale.

Nimic altceva nu mai conteaza

Atat de aproape de vise incat uneori poti sa intinzi mana si sa le atingi. Dar te opresti si iti spui ca e prea frumos sa fie adevarat , ca nu e real si ca ai luat-o razna si iti retragi mana. Si e ca intr-un film prost in care te oftici ca el intoarce capul chiar cand usile de la lift se inchid , si ea e acolo.

E mereu sentimentul asta ca pentru o fractiune de secunda mai devreme ai pierdut ceva important. Si pana la urma suntem dependenti de secunde si milisecunde. Si conteaza atat de mult o secunda , pentru ca decizia pe care o iei atunci iti schimba toata viata.

Poti sa faci o mie de planuri si sa pui totul asternut pe foaia care este viata ta ca atunci cand se intampla lucruri importante nu ESTI TU SCRIITORUL.