Teaser:
"Ai observat vreodata ca: Nr_de_vicii x gravitatea_lor = constant ?
Uite, de exemplu, eu aveam un singur mare viciu: fumatul! (pe langa multe altele, mai maruntele) Si odata ce m-am lasat de fumat, am gasit cu cea mai mare graba un alt viciu in care sa ma scufund. Nu, nu m-am apucat de bautura! :P Noul meu viciu nu imi afecteaza sanatatea.. doar buzunarul. "
"Sa stii Ana ca relatia noastra trebuia reimprospatata cumva. Ceea ce am facut acum mi-a demonstrat inca odata cat de mult pot sa iti transmit prin scris.
Iti doresc o noapte perfecta, ghemuita intr-un balcon nou, tragand adanc dintr-o tzigare veche de o vara..."
Eternal summer of a restless school boy
End of August, laying on the grass and smelling autumn aproaching. It was a dry smell of leaves sadly sleeping dry on a blacker mud, with rough flowers that will survive when cold days will eventually come and the absence of fluffy white clouds that come in funny shapes. In was something in that late august atmosphere that was sad, all the memories of summer days, holidays and the pain of leaving this magical place that was my grandparents village. Remembering all the summers which ended with a very early in the morning departure, kissing and hugging grandma and grandpa and leaving for a 7 hours drive to home. And the feeling of separation from the world you absolutley love and the most kind and humble people in the world and the breaking between your soul that has a favorite tree in the forest, which colour si changing into somethinh yellow which expresses rusty feelings. This is the begining of rainy autumn and the end of summer's sensuality.
Of course that you adapt and you accept and move on knowing that in few months another summer will come and you will enjoy it even more. And you start building future memories and you already moved your mind and accessed imagination in order to re-build beauty, denying the un-acceptable end of the summer dream.
And than, you think to yourself, to your inner hidden selfish soul : What if I could live an eternal summer? You know it can't be possible and it is the guilt of your weakness that can't accept reality...but still what if.
The of eternal summer, more exotic than a wet dream, more passionate than a cheesy hollywood movie happening around you. I have waken up in the dream where the sun shines for me and the fluffy clouds with funny shapes are their every morning. Where every night out seems my summer birthday when everything is magical.
But why still restless? When you have your summer dream ? Because love,hapiness and a general state of fullfilment are only true when shared.
27 decembrie 2009
Parterul hotelului Paradise Express din Dar es Salaam: geamuri inalte de sus pana jos, canapele foarte comfortabile, o sticla de apa de doi litri pe masa, o cafea neagra, eu si un laptop prafos.
A mai trecut un an din viata umilului meu blog. De mai multa vreme mi-am dat seama ca scriu aici din ce in ce mai putin din ratiuni literare ci pentru ca imi place senzatia sa ma citesc dupa o lunga perioada de timp. De exemplu acum pentru ca simteam nevoia sa fac un bilant al anului 2009 am tras cu ochiul la prostiile pe care le-am scris in alti ani in aceeasi perioada. Nu pot sa nu observ o evolutie de la un decembrie la altul la fel cum nu pot sa nu ma jenez de anumite clisee folosite si limite in gandire. Probabil la anul in decembrie voi observa aceleasi lucruri penibile si voi rade de mine. In fine... sa incep cu metafora portocalei.
Ce mi se pare senzational la o portocala este ca datorita structurii ei, portocala caci despre ea este vorba, poate fi impartita in mod egal. Lucru pe care nu poti sa il faci cu un mar, o pruna, o banana sau un pepene. La fel se intampla si cu un an din viata omului. Datorita structurii sale il poti imparti in anotimpuri, luni, zile, saptamani sau mai administrativ in semestre si trimestre. Astfel cand ma gandesc la anul 2009 il vad ca pe o portocala pe care o impart in 3. Prima parte s-a dus catre africani, a doua catre prietenii de acasa si a treia catre familie. Ca stapan al portocalei (pentru ca portocala e a mea) m-am asezat undeva superior africanilor, prietenilor si familiei. De pe acest piedestal am privit cum mi se aseaza la picioare ofrandele recunostintei din care am putut sa imi hranesc ego-ul. Am oferit o portocala si am primit hrana necesara ingrasarii orgoliului. Mi se pare demn de dispret omul care spune ca nu doreste nimic in schimbul bunatatii sale, iar atunci cand chiar nu primeste se simte bine. Cred ca asa am facut si eu dar din nou orgoliul nu ma lasa sa recunosc asta. Faptul ca m-am ambitionat sa fac proiecte pentru comunitate in Kenya si nu am primit nimic in schimb m-a facut sa ma simt ca un martir in viata. Toata cautarea mea de un job care sa imi ofere satisfactii personale sa ajut umanitatea era aproape de a ma transforma intr-un sfant cu implantare de silicon, un fals suflat cu aur. Am spus intodeauana ca nu ma voi identifica cu job-ul meu, dar cum am sorbit putin din cupa generozitatii, mi-am creat iluzia ca sunt un om bun daca sunt voluntar sau fac proiecte pentru comunitate. Mai rau mi s-a parut ca daca lupt pentru idealuri ca salvarea Rosiei Montane sau schimbarile climatice alaturi de prietenii mei voi face vreo mare branza. Nu am facut nimic dar am primit aprecierea oamenilor si asta a mai adaugat cateva calorii orgoliului.
Pentru anul viitor vreau sa fiu mai sincer cu mine iar portocala 2010 o voi stoarce de suc si imparti cu mai multi oameni.
Din galeata zoioasa cu ganduri colorate
Intotdeauna cand am niste concluzii din astea filosofice si pline de profunzime asa parca intelectuala si cu pete de intelepciune nu stiu cum sa incep sa le spun sau sa le scriu. Daca incep cu :" m-am gandit", "am realizat ca" sau "mi se pare mie" nu prea pot sa accentuez procesul prin care am trecut. Sau poate ca nici nu "am gandit", "realizat" sau "mi s-a parut" ci poate ca am citit de curand sau am vazut pe Discovery. In fine, concluzia e ca mi-e greu sa imi pun marca inregistrata pe ganduri ca poate nu sunt ale mele.
Si pentru ca imi este atat de usor "sa fiu" am decis ca starea absoluta este sa "nu fiu". Stiu ca e adanca asta, dar ai rabdare cu mine ca am o logica pe undeva. Pai am inteles toata ideea de colectivitate la nivel fizic si spiritual. Am inteles ca "we are all ONE" ca suntem interconectati cu totii: oameni intre oameni, oameni cu plante, oameni cu animale, celulele intre ele, gaurile negre din Univers cu stelele si cu molecula de euglena verde ...dar. Si intotdeauna a existat un "dar" pentru ca asa ne-a facut pe noi Dumnezeu fiinte rationale, sa ne indoim de tot ceea ce exista, sa cream zei din nimic si apoi sa le reprosam ca Ei nu exista din simplul fapt ca nu ne puteau creea pe noi din nimic. Intotdeauna a existat un "dar" care a impins ratiunea si a limitat spiritul. Da! Am inteles toate astea...DAR eu nu mai vreau SA FIU. Apartenenta la familie, la popor, la tara,partid, organizatie, rasa, religie, regn , clasa sociala sau echipa de fotbal toate sunt manifestari ale ego-ului care vrea sa se identifice cu valori superioare. Poate ca nu spun nimic nou aici si poate ca ca sunt din nou greu de urmarit. Ai putina rabdare ca vei intelege si poate vei avea si tu revelatia pe care am avut-o eu.
Raspunsul obsesiv la intrebarea : Cine sunt eu? este o enumerare a elementelor cu care ma identific si incep sa cred ca sunt rezultatul tuturor acestor factori externi care imi influenteaza existenta. Cu cat vreau sa ma descopar, sa ma cunosc si sa ma identific ma afund si ma departez mai mult de substanta pentru ca ma definesc ca rezultat al factorilor care m-au materializat. Si uite aici cuvant care sa mai clarifice putin tranta asta filosofica: MATERIE. Am decis ca vreau SA NU FIU pentru ca atunci cand eu cred ca SUNT, de fapt ma limitez la materie. Asa ca in loc sa ma gandesc cine sunt cu adevarat si sa ma bat cu pumnul in piept pentru a-mi intari si accentua ideea puternica de "eu" pot sa fac exact invers. Asa cum Decartes a spus stiu ca nu stiu nimic, iar filosofii greci exprimau superlativul prin antonime asa si eu voi Fi cu adevarat atunci cand Nu voi mai vrea sa fiu.
Si iata ca te-ai spoit cu ganduri colorate din galeata mea zoioasa si poate ca nu ai inteles mare lucru. Doar ca m-am gandit sa impartasesc cu tine ca poate noi nici macar nu suntem.
Intotdeauna cand am niste concluzii din astea filosofice si pline de profunzime asa parca intelectuala si cu pete de intelepciune nu stiu cum sa incep sa le spun sau sa le scriu. Daca incep cu :" m-am gandit", "am realizat ca" sau "mi se pare mie" nu prea pot sa accentuez procesul prin care am trecut. Sau poate ca nici nu "am gandit", "realizat" sau "mi s-a parut" ci poate ca am citit de curand sau am vazut pe Discovery. In fine, concluzia e ca mi-e greu sa imi pun marca inregistrata pe ganduri ca poate nu sunt ale mele.
Si pentru ca imi este atat de usor "sa fiu" am decis ca starea absoluta este sa "nu fiu". Stiu ca e adanca asta, dar ai rabdare cu mine ca am o logica pe undeva. Pai am inteles toata ideea de colectivitate la nivel fizic si spiritual. Am inteles ca "we are all ONE" ca suntem interconectati cu totii: oameni intre oameni, oameni cu plante, oameni cu animale, celulele intre ele, gaurile negre din Univers cu stelele si cu molecula de euglena verde ...dar. Si intotdeauna a existat un "dar" pentru ca asa ne-a facut pe noi Dumnezeu fiinte rationale, sa ne indoim de tot ceea ce exista, sa cream zei din nimic si apoi sa le reprosam ca Ei nu exista din simplul fapt ca nu ne puteau creea pe noi din nimic. Intotdeauna a existat un "dar" care a impins ratiunea si a limitat spiritul. Da! Am inteles toate astea...DAR eu nu mai vreau SA FIU. Apartenenta la familie, la popor, la tara,partid, organizatie, rasa, religie, regn , clasa sociala sau echipa de fotbal toate sunt manifestari ale ego-ului care vrea sa se identifice cu valori superioare. Poate ca nu spun nimic nou aici si poate ca ca sunt din nou greu de urmarit. Ai putina rabdare ca vei intelege si poate vei avea si tu revelatia pe care am avut-o eu.
Raspunsul obsesiv la intrebarea : Cine sunt eu? este o enumerare a elementelor cu care ma identific si incep sa cred ca sunt rezultatul tuturor acestor factori externi care imi influenteaza existenta. Cu cat vreau sa ma descopar, sa ma cunosc si sa ma identific ma afund si ma departez mai mult de substanta pentru ca ma definesc ca rezultat al factorilor care m-au materializat. Si uite aici cuvant care sa mai clarifice putin tranta asta filosofica: MATERIE. Am decis ca vreau SA NU FIU pentru ca atunci cand eu cred ca SUNT, de fapt ma limitez la materie. Asa ca in loc sa ma gandesc cine sunt cu adevarat si sa ma bat cu pumnul in piept pentru a-mi intari si accentua ideea puternica de "eu" pot sa fac exact invers. Asa cum Decartes a spus stiu ca nu stiu nimic, iar filosofii greci exprimau superlativul prin antonime asa si eu voi Fi cu adevarat atunci cand Nu voi mai vrea sa fiu.
Si iata ca te-ai spoit cu ganduri colorate din galeata mea zoioasa si poate ca nu ai inteles mare lucru. Doar ca m-am gandit sa impartasesc cu tine ca poate noi nici macar nu suntem.
Buna dimineata Dar,
Deschid ochii si parca vad prin ceata. Zgomotul scos de valurile care mangaie plaja prea alba imi canta parca : "buna dimineata". Soarele navaleste in camera si imi incalzeste fiecare celula a corpului intr-atat incat sa imi dau seama ca ma iubeste tare mult.
Ma uit de jur-imprejur si totul parca este un vis. Dau plasa de tantari la o parte si o data cu ea parca dispare si ceata. Ies pe balcon si privesc printre palmieri oceanul si plaja. Imi dau seama ca m-am trezit dupa mult timp inapoi in Raiul Meu.
Tanzania, Dar es Salaam, 25 noiembrie2009.
Toate inceputurile sunt noi si frumoase. Ele debuteaza fie frumos fie urat dar fiecare provoocare are nobletea ei. La fel ca intr-un duel invitatia si acceptarea invitatiei trebuie sa respecte un anumit cod al onoarei. Cand viata te provoaca nu poti decat sa accepti si sa te pregatesti pentru consecinte. De multe ori provocarea la duel vine atunci cand nu te astepti cand tu ca om crezi ca esti stapan pe destinul si pe viitorul tau. Si apoi toate planurile tale se schimba pentru ca Universul vrea altceva de la tine. Intensitatea cu care omul isi traieste viata este data de adancimea cu care intelege substanta lucrurilor. Respectul si intelegerea nevoilor sale si ale celorlalti, acceptarea ca suntem cu totii parte a solutiei si ca suntem responsabili de mediul pe care il cream in jurul nostru, poate asta e reteta catre o viata bine traita.
Pentru urmatorii 2 sau 3 ani casa mea va fi Tanzania. Asa suna planul meu pentru viitor, asta este visul meu, asta este modul meu de a raspunde provocarii. Tata a acceptat o oferta de job aici in Dar es Salaam iar compania mi-a oferit si mie sansa de a-l insoti.
Compania se ocupa de inspectii si analize la diferite tipuri de marfuri in principal metale si minerale. Cum poti sa intelegi Lumea din jurul tau, Planeta si Pamantul daca nu stii din ce se compune materia, literal vorbind care este substanta. Minerale, feroase, neferoase etc. Nu nu mai este nici o metafora aici.
Momentan locuim intr-un hotel dar pana in ianuarie trebuie sa gasim o casa de inchiriat si sa ne mutam. Este foarte greu si obositor sa locuiesti intr-un hotel de 4 stele in care ai toate conditiile, plaja este la 20 de metri de camera, mancarea este extraordinara, exista o piscina, doua sali de fitness, sala de internet si compania plateste pentru tot. Chiar este greu. Acum cinci luni cand eram in Kenya incepusem sa-i dispretuiesc pe turistii care veneau pe coasta Africii si stateau inchisi in hoteluri extravagante si nu intelegeau realitatea. Este palma pe care mi-o da viata pentru faptul ca-i judecam pe acei oameni si ca mi se pareau inferiori mie. Eu cel care intelegeam toate problemele Kenyei si ma vedeam eroul salvator al Africii, cel care va face planuri strategice pentru dezvoltarea continentului si va scoate africanii din mizerie si saracie. Eu salvatorul, eu sfantul care se hranea doar cu orez, eu idealistul care considera ca sacrificiul personal este dovada suprema a bunatatii mele...eu m-am transformat in turistul care se spala cu apa calda, are haine curate si da 3 dolari pe o bere.
In prima zi de munca in depozitul unde inspectam marfa m-am catarat pe niste saci de cobalt. Cu o sonda in mana gauream fiecare sac si luam o mostra de praf din acest metal pretios, parte a substantei a ceea ce inseamna Africa. Cu toate ca eram la umbra sub un acoperis tot simteam cele aproximativ 35 de grade si transpiram continuu. La un moment dat mi-am adus aminte de luna petrecuta in Anglia in care am depus munca fizica pe mosia englezului si la fel am simtit acea pace pe care ti-o da simplitatea unei munci.
Statea cu castile in urechi in fata calculatorului si privea in gol la foaia alba si singura a blogului. Incerca sa scrie ceva apoi stergea. Incepea sa scrie in engleza, vroia sa isi ceara scuze ca nu a mai scris de mult timp. Adica de ce si-ar cere scuze cuiva? Nu era ca si cand ar fi fost niste fani care asteptau cu nerabdare aparitia unui nou articol sau o noua carte. Si de unde pana unde fitele astea de scriitoras. Oare toata informatia asta procesata si servita in timp real nu cumva dauneaza? Pai ce s-ar fi intamplat daca traiau astazi Lev Tolstoi sau Charles Dickens si se apucau sa isi scrie pe blog? Stateau cititorii cu ochii in fiecare secunda sa vada cum apare ceva sa comenteze. Ce faceau ei cu atata presiune din partea fanilor? Ei erau niste boemi care scriau cativa ani pana iesea o carte, un roman, o nuvela.
Prin minte-i treceau cuvintele pe care el le adresa altora care scriau pe bloguri:"Ai grija ca scrisul asta poate deveni periculos, daca mai si transformi blogul in loc de explorat ganduri si simtiri, il faci lacas de frustrari personale si devine nasoala treaba." Sau mai rau isi aducea aminte ce discutase cu o prietena care-i spunea ca trebuie sa te dedici scrisului, ca te consuma si nu e doar asa o joaca.
Foaia alba de pe monitor incepea sa il streseze, sa il consume. Buhuhuuu, blestemul cuvintelor asternute. Si mai intai a fost cuvantul...dar care???
Avea multe de povestit si de impartasit. Adica era cert faptul ca in ultimele luni traise destule lucruri, mai mult in interior care puteau sa apara pe blog. Acum trebuia sa le imbrace si intr-o forma mai literara, creativa. Parca nici sa nu inceapa blogul sa arate a jurnal. Daca era jurnal, devenea intim cu toata lumea. Daca era in engleza nu mai era foarte accesibil. Pana la urma s-a decis sa faca o lista cu lucrurile care puteau sa fie scrise aici. Deodata si-a dat seama ca rolul blogului este doar acela de a tine o istorie a evolutiei personale. Nu de putine ori blogul a fost ca o carte de istorie personala, mai mult de atat era un ghid, o dovada ca visele se implinesc, o intalnire cu el cel care a fost sau cu el cel care va deveni sau in fine blogul era jmecherie frate.
Pentru ca nu-i mai rasuna muzica in urechi, in linistea fizica si spirituala si-a auzit gandurile. Da. O lista cu concluzii din ultimele luni, scurt si pragmatic. Un fel de filosofie personala, repere sau ghid cu ultimele descoperiri si analize asupra ego-ului, constientului, corpului si existentei. O alta insiruire dar fara virgule ci cu liniute. Ceva scurt de care cititorii marelui scriitor pe blog sa nu se plictiseasca. Iata si lista:
- Exista multi tineri in Romania care vor sa faca ceva pozitiv dar nu stiu mereu de unde sa o apuce. Nu trebuie sa disperam ca nu avem viitor. Avem.
- Aurul nu poate cumpara totul si exista oameni care lupta cu monstrii ca Gabriel Gold Corporation. Eroi nu sunt numai cei care castiga o batalie.
- Oamenii au inceput sa viseze in culori o data cu aparitia televizorului color. Oamenii se discrimineaza be baza de culoare. Albinosii din Africa sunt la fel ca cei din Europa. Comunistii erau rosi, ecologistii sunt verzi, revolutiile sunt portocalii. Oamenii si exprima ignoranta si aroganta prin culori.
- Identificare, idem+ facere. Uniune, comuniune. Sa accepti diferentele si sa le respecti este mai important decat sa le elimini sau sa le ignori. Tindem sa devenim superficiali si confuzi. Credintele si obiceiurile mele nu sunt nici mai bune nici mai rele decat ale tale.
- "Sacru si profan" de M. Eliade este raspunsul la foarte multe intrebari. Omul a uitat ca exista doua dimensiuni dinsticte si incearca sa le combine. Mai multa confuzie.
- Nu poti schimba cursul unui rau in ale carui valuri te scalzi. El te va duce inevitabil catre locul unde se varsa si devine o imensitate. La fel cum nu poti schimba cursul vietii tale.Ea te va duce inevitabil catre momentul care se opreste si devine eternitate.
- Ceea ce vrei nu este neaparat ceea ce ai nevoie. Cand nu stii ceea ce ai nevoie intervine o energie auto-echilibratoare.
- Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. Lumea este o realitate pe care mi-o definesc eu.
- Un mediu bun nu te face implicit un om mai bun. Trebuie sa creezi tu contextul nu sa profiti de pe urma unuia creat deja cu care te identifici si asociezi.
- "Eu sunt Cel ce sunt". Si orice definire sau numire nu fac decat sa restranga, reduca si micsoreze Absolutul/Intregul.
- E paradoxal cum poti sa stai la o masa cu niste oameni extraordinari si sa te plangi de viata ta amara. Nimic nu este mai important decat oamenii pe care-i aduni in jur.
Prin minte-i treceau cuvintele pe care el le adresa altora care scriau pe bloguri:"Ai grija ca scrisul asta poate deveni periculos, daca mai si transformi blogul in loc de explorat ganduri si simtiri, il faci lacas de frustrari personale si devine nasoala treaba." Sau mai rau isi aducea aminte ce discutase cu o prietena care-i spunea ca trebuie sa te dedici scrisului, ca te consuma si nu e doar asa o joaca.
Foaia alba de pe monitor incepea sa il streseze, sa il consume. Buhuhuuu, blestemul cuvintelor asternute. Si mai intai a fost cuvantul...dar care???
Avea multe de povestit si de impartasit. Adica era cert faptul ca in ultimele luni traise destule lucruri, mai mult in interior care puteau sa apara pe blog. Acum trebuia sa le imbrace si intr-o forma mai literara, creativa. Parca nici sa nu inceapa blogul sa arate a jurnal. Daca era jurnal, devenea intim cu toata lumea. Daca era in engleza nu mai era foarte accesibil. Pana la urma s-a decis sa faca o lista cu lucrurile care puteau sa fie scrise aici. Deodata si-a dat seama ca rolul blogului este doar acela de a tine o istorie a evolutiei personale. Nu de putine ori blogul a fost ca o carte de istorie personala, mai mult de atat era un ghid, o dovada ca visele se implinesc, o intalnire cu el cel care a fost sau cu el cel care va deveni sau in fine blogul era jmecherie frate.
Pentru ca nu-i mai rasuna muzica in urechi, in linistea fizica si spirituala si-a auzit gandurile. Da. O lista cu concluzii din ultimele luni, scurt si pragmatic. Un fel de filosofie personala, repere sau ghid cu ultimele descoperiri si analize asupra ego-ului, constientului, corpului si existentei. O alta insiruire dar fara virgule ci cu liniute. Ceva scurt de care cititorii marelui scriitor pe blog sa nu se plictiseasca. Iata si lista:
- Exista multi tineri in Romania care vor sa faca ceva pozitiv dar nu stiu mereu de unde sa o apuce. Nu trebuie sa disperam ca nu avem viitor. Avem.
- Aurul nu poate cumpara totul si exista oameni care lupta cu monstrii ca Gabriel Gold Corporation. Eroi nu sunt numai cei care castiga o batalie.
- Oamenii au inceput sa viseze in culori o data cu aparitia televizorului color. Oamenii se discrimineaza be baza de culoare. Albinosii din Africa sunt la fel ca cei din Europa. Comunistii erau rosi, ecologistii sunt verzi, revolutiile sunt portocalii. Oamenii si exprima ignoranta si aroganta prin culori.
- Identificare, idem+ facere. Uniune, comuniune. Sa accepti diferentele si sa le respecti este mai important decat sa le elimini sau sa le ignori. Tindem sa devenim superficiali si confuzi. Credintele si obiceiurile mele nu sunt nici mai bune nici mai rele decat ale tale.
- "Sacru si profan" de M. Eliade este raspunsul la foarte multe intrebari. Omul a uitat ca exista doua dimensiuni dinsticte si incearca sa le combine. Mai multa confuzie.
- Nu poti schimba cursul unui rau in ale carui valuri te scalzi. El te va duce inevitabil catre locul unde se varsa si devine o imensitate. La fel cum nu poti schimba cursul vietii tale.Ea te va duce inevitabil catre momentul care se opreste si devine eternitate.
- Ceea ce vrei nu este neaparat ceea ce ai nevoie. Cand nu stii ceea ce ai nevoie intervine o energie auto-echilibratoare.
- Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume. Lumea este o realitate pe care mi-o definesc eu.
- Un mediu bun nu te face implicit un om mai bun. Trebuie sa creezi tu contextul nu sa profiti de pe urma unuia creat deja cu care te identifici si asociezi.
- "Eu sunt Cel ce sunt". Si orice definire sau numire nu fac decat sa restranga, reduca si micsoreze Absolutul/Intregul.
- E paradoxal cum poti sa stai la o masa cu niste oameni extraordinari si sa te plangi de viata ta amara. Nimic nu este mai important decat oamenii pe care-i aduni in jur.
Museoka, Matatu cu muzica hip hop si Universitatea
Nu cred ca am dormit mai mult de 4 ore ca m-am trezit din cauza apei care curgea de undeva de sus. Auzeam cum curge apa dar nu vedeam de unde si nu vedeam apa. Stateam in pat sub cearceaf si incercam sa deslusesc misterul. Ori ploua, ori se sparsese o teava si urma sa fiu inundat, ori cineva spala cu furtunul curtea si scurgerea trecea exact prin camera mea avand in vedere ca eram la subsol. Elementary bah Zazu. Am auzit niste pasi coborand scarile rapid si prin dreptul geamului care dadea in hol am vazut un negru slab cu o tava in mana. Un miros de gogosi si scortisoara mi-au invadat narile si mi-am dat seama ca nu mai mancasem de cateva ore bune. Am iesit din camera, am urcat scarile si imediat pe stanga era baia. M-am spalat pe dinti, am facut un dus cu apa rece si am coborat in camera.
Cu soarele ce trecea printr-un geam aflat deasupra puteam sa deslusesc mai bine unde ma aflam. Cum coborai scarile la subsole dadeai intr-un hol lung, din care intrai in alte 3 camere, adica 2 dormitoare si o camera de zi. Acolo pe o masuta mica se afla un termos cu ceai, un ibric cu lapte, gogosi, gem, o punga mare de cereale si coji de fructe. Garreth citea pe canapea cu ochelarii pe nas si cu Biblia in mana. Am mancat in timp ce imi povestea despre ce facuse el in cele 2 saptamani de cand se afla in Nairobi, despre proiectul pe care trebuia sa lucram si sesiunile pe antreprenoriat pe care le pregatise. Mi-a explicat ca stateam in casa unei tipe Lydiah care are trei copii, nu stie daca are sot dar in casa este un "ouse help" pe care il cheama Museoka sau Musioka in fine un tip care face treaba in casa.
Dupa micul dejun ne-am imbracat, Garreth a desertat apa din carafa in sticla lui de safari, a pus alta apa la fiert, explicandu-mi ca apa e destul de scumpa si ca prefera sa fiarba apa seara si dimineata si sa ia cu el. Nu puteam sa spun ca era ciudat pentru ca nu stiam la ce se refera. Am zambit din nou tamp asa cum facusem in ultimele 12 ore si am spun ca e foarte ingenios. Era ora 8 dimineata si soarele ardea. Am iesit din curte si am vazut mai bine cartierul in care ne aflam. Case mari si frumoase cu multe flori in curte si pe gardurile inalte si reci. Am iesit pe o poarta care era intrarea in Balozi, cartierul nostru, l-am salutat pe paznicul imbracat cu o geaca neinspirat de groasa si am apucat-o pe o ulita. Un drum prafos cu denivelari ce imi amintea de potecile de la tara pe unde trec vacile la islaz si din cauza pamantului mocirolos raman urme de copite. Mici comercianti cum aveam sa tot vad isi asezau marfa ce consta in fructe, pantofi , tricouri si alte nimicuri ca lampi cu gaz, carbuni sau lame de barbierit. Am trecut pe un pod si am ajuns la o strada. Acolo mai multi oameni stateau aliniati si asteptau autobuzul. Nu a durat 5 minute si a inceput sa se auda muzica hip-hop. Un autobuz de dimensiuni medii, mai mult lat decat lung, de culoare mov-roz-albastru si cu grafitti pe el si-a facut aparitia. Un tip slabanog cu o sapca aiurea in care care era taxator a sarit din el si a inceput sa repete niste cuvinte fara sens pentru mine. Garreth a intrebat ceva in "africana", taxatorul i-a raspuns 30 shilings si ne-am urcat.
In Matatu nu primesti bilet. Daca esti alb si nu intrebi dinainte ai toate sansele sa platesti mai mult. Aceste autobuze sunt particulare si deservesc zone ale orasului unde transportul public nu ajunge. Oamenii urca si coboara din mers dar opresc totusi si in statii. In autogari taxatorii sunt foarte insistenti pana la stadiul in care trag de tine sa te urci. Concurenta fiind destul de mare pe anumite rute jongleaza cu pretul in funcite de ora si de oamenii care urca. De foarte multe ori taxatorii sunt ajutati de alti prieteni ai lor care acosteaza lumea sa se urce si astfel beneficiaza de cursa gratuita sau un mic procent din incasari la sfarsitul zilei. Nu departe de cartierul nostru se afla o piata unde in fiecare zi de acolo urcau alti taxatori. Stateau acolo la colt de strada si isi incepeau tura care le aducea un castig in funcite de zi. In Nairobi , la fel ca in orice capitala din lume, vin tineri din provincie in cautare de un castig cinstit sau nu. Avand in vedere ca rata somajului este oficial 50%, nivelul de educatie este foarte scazut, exista conflicte intre triburi, guvernul este corupt si contribuie la saracia populatiei face ca oamenii sa recurga la gesturi extreme de a-si castiga existenta. Nenorocul face ca in ianuarie 2009, Kenya sa treaca printr-o foamete cumplita din cauza temperaturilor, a lipsei ploii si a crizei mondiale care a adus peste 10 milioane de oameni ( un sfert din populatia Kenyei ) sub pragul saraciei.
Dar in prima mea dimineata in Nairobi nu stiam toate astea. Traficul era infernal astfel ca un drum de 5 kilometri l-am facut in aproape 2 ore. Ajunsi in centrul orasului eram uimit de felul in care se circula cu masina. Mi se parea ca nimeni nu isi ia masuri minime de precautie si faptul ca nu se loveau tinea de noroc. Autogara unde ne-a lasat autobuzul era foarte aglomerata si galagioasa. Peste tot taxatori strigau si trageau de trecatori sa se urce in autobuze, soferii ambalau motoarele ca si cand erau pe punctul de a pleca, diferiti comercianti iti bagau pe gat biscuiti , ochelari , sticle de apa, carucioare imense pline cu legume si fructe erau trase si impinse de negri slabi si desculti, peste tot o forfota de nedescris. Garreth mergea destul de repede si imi explica diverse lucruri observate de el. Eu nu prea eram atent la ce spune el pentru ca din toate partile ba eram asaltat de cersetori, ba de negustori, ba de dubiosi cu fete de sarlatani si in plus masinile care veneau pe dos la fel ca in UK. Trecand printr-o piata mare unde erau cateva autobuze, Camel Boy imi spune ca pe cimentul pe care calcam era in 1998 Ambasada SUA pe care AL-Qaeda a bombardat-o. Teroristi? Bombe? Al-Qaeda?
Centrul Nairobi-ului este foarte frumos. Cladiri mari, restaurante, Hilton-ul care sta ca punct de reper pentru toti turistii aflati acolo. Deodata orasul a inceput sa arate ca o capitala africana puternica si prospera economic asa cum citisem eu pe wikipedia. Ajunsi la Universitatea din Nairobi eram minunat de campusul cu multe cladiri, multi palmieri si pajiste verde pe care stateau tolaniti studenti. Arhitectura mi se parea deosebita si greu de descris aici.
Poate ce mi-a placut din prima clipa la kenyeni a fost naturaletea lor. De la modul in care stateau pe iarba, la felul cum se imbratisau sau se salutau. Toata ziua am petrecut-o interactionand cu cei din AIESEC si cu viitorii mei colegi pe proiect. L a pranz ne-am dus cu totii la cantina campusului. Prima mea portie de pilau. Este mancarea lor traditionala adica pilaf la fel cum il facem noi dar cu carne de capra, varza, putin sos si o banana.
Pe la 7 seara am plecat spre casa pentru ca trebuia sa luam cina cu familia gazda. Sa fiu sincer intunericul in Nairobi si drumul cu matatu ma speriau si nu as fi vrut sa arat asta cuiva. Ajunsi acasa,ne-am schimbat si am mers in bucatarie. De la subsol unde stateam urcam in curte si de acolo intram prin spate in casa. Langa oale era un negru slab, cam de inaltimea mea, ras in cap cu o mustata subtire de sub care iesea un zambet larg si jmecheros. M-am prezentat Razvan Dragu dar i-am spus ca pentru prieteni sunt Zazu. Porecla mea a repetat-o mai repede decat a facut-o cu numele. Mi-a spus ca el este Museoka si ca este bucuros ca sunt musafirul lor. Mi-a dat o farfurie si o lingura si mi-a spus sa ma servesc din oalele de pe aragaz. Mi-am pus orez cu niste tocana si varza si m-am dus in sufragerie unde erau ceilalti. Din bucatarie treceai pe un hol, coborai o treaba si intrai intr-un living spatios si elegant. Acolo doi pusti negri jucau fifa pe paly station periculos de aproape de televizor. Garreth statea pe un fotoliu cu farfuria in mana si manca cu pofta comentand meciul celor doi.
Pentru ca provin dintr-o familie cu obiceiuri stricte in ceea ce priveste masa mi se parea foarte pe dos. Din sufragerie se vedea o alta camera ca un fel de dining room unde era si o masa. In fata mea era o masuta mica de lemn. De ce mancam cu farfurile in mana, cu lingura ca si cand eram la o pomana?
Dupa ce a terminat de mancat Garreth s-a dus si si-a mai pus o portie. Eu ma simteam jenat sa ma duc sa imi mai iau pentru ca dupa o evaluare de o zi prin Nairobi descoperisem ca eram destul de ... bine facut. La ora 9, baietii au oprit jocul si au dat televizorul pe stiri. Amatorism total. De la hainele si prestatia prezentatorilor, la reportaje si transmisii live ratate din punct de vedere tehnic si la manipularea evidenta atunci cand era vorba de stiri politice. In timp ce ne uitam la stiri a venit si Lydiah. O doamna bine imbracata si cu un zambet la fel de larg ca al tuturor din casa. De sus a coborat si fiica cea mare. Am facut cunostinta cu ea dupa ce s-a scuzat ca nu a coborat s ama cunoasca mai devreme. Motivul era ca suferea de tuberculoza la sira spinarii. Facuse practica intr-un camp de refugiati si se pare ca unul dintre copiii somalezi avea tuberculoza transmisibila. Nu a durat mult si intreaga familie era atenta la povestile mele amuzante cu prima zi in Africa. Pareau foarte prietenosi si mi-am permis chiar sa le impartasesc temerile mele din prima noapte si faptul ca ma bucuram sa stau in gazda la o familie atat de frumoasa. Diplomatie pe mine de zici ca eram in vizita oficiala.
Cand toti s-au retras spre culcare ne-am indreptat si noi catre subsol. Ne-am dus in camera de zi unde luam micul dejun, ne-am facut un ceai englezesc si ne-am intins la povesti pana la 1 noaptea.
De atunci ne-am facut un obicei ca in fiecare seara sa stam toti la povesti. Cele mai piperate erau cele legate de sex si dragoste unde, Museoka aducea perspectiva africana si tribala asupra subiectului.
Nu cred ca am dormit mai mult de 4 ore ca m-am trezit din cauza apei care curgea de undeva de sus. Auzeam cum curge apa dar nu vedeam de unde si nu vedeam apa. Stateam in pat sub cearceaf si incercam sa deslusesc misterul. Ori ploua, ori se sparsese o teava si urma sa fiu inundat, ori cineva spala cu furtunul curtea si scurgerea trecea exact prin camera mea avand in vedere ca eram la subsol. Elementary bah Zazu. Am auzit niste pasi coborand scarile rapid si prin dreptul geamului care dadea in hol am vazut un negru slab cu o tava in mana. Un miros de gogosi si scortisoara mi-au invadat narile si mi-am dat seama ca nu mai mancasem de cateva ore bune. Am iesit din camera, am urcat scarile si imediat pe stanga era baia. M-am spalat pe dinti, am facut un dus cu apa rece si am coborat in camera.
Cu soarele ce trecea printr-un geam aflat deasupra puteam sa deslusesc mai bine unde ma aflam. Cum coborai scarile la subsole dadeai intr-un hol lung, din care intrai in alte 3 camere, adica 2 dormitoare si o camera de zi. Acolo pe o masuta mica se afla un termos cu ceai, un ibric cu lapte, gogosi, gem, o punga mare de cereale si coji de fructe. Garreth citea pe canapea cu ochelarii pe nas si cu Biblia in mana. Am mancat in timp ce imi povestea despre ce facuse el in cele 2 saptamani de cand se afla in Nairobi, despre proiectul pe care trebuia sa lucram si sesiunile pe antreprenoriat pe care le pregatise. Mi-a explicat ca stateam in casa unei tipe Lydiah care are trei copii, nu stie daca are sot dar in casa este un "ouse help" pe care il cheama Museoka sau Musioka in fine un tip care face treaba in casa.
Dupa micul dejun ne-am imbracat, Garreth a desertat apa din carafa in sticla lui de safari, a pus alta apa la fiert, explicandu-mi ca apa e destul de scumpa si ca prefera sa fiarba apa seara si dimineata si sa ia cu el. Nu puteam sa spun ca era ciudat pentru ca nu stiam la ce se refera. Am zambit din nou tamp asa cum facusem in ultimele 12 ore si am spun ca e foarte ingenios. Era ora 8 dimineata si soarele ardea. Am iesit din curte si am vazut mai bine cartierul in care ne aflam. Case mari si frumoase cu multe flori in curte si pe gardurile inalte si reci. Am iesit pe o poarta care era intrarea in Balozi, cartierul nostru, l-am salutat pe paznicul imbracat cu o geaca neinspirat de groasa si am apucat-o pe o ulita. Un drum prafos cu denivelari ce imi amintea de potecile de la tara pe unde trec vacile la islaz si din cauza pamantului mocirolos raman urme de copite. Mici comercianti cum aveam sa tot vad isi asezau marfa ce consta in fructe, pantofi , tricouri si alte nimicuri ca lampi cu gaz, carbuni sau lame de barbierit. Am trecut pe un pod si am ajuns la o strada. Acolo mai multi oameni stateau aliniati si asteptau autobuzul. Nu a durat 5 minute si a inceput sa se auda muzica hip-hop. Un autobuz de dimensiuni medii, mai mult lat decat lung, de culoare mov-roz-albastru si cu grafitti pe el si-a facut aparitia. Un tip slabanog cu o sapca aiurea in care care era taxator a sarit din el si a inceput sa repete niste cuvinte fara sens pentru mine. Garreth a intrebat ceva in "africana", taxatorul i-a raspuns 30 shilings si ne-am urcat.
In Matatu nu primesti bilet. Daca esti alb si nu intrebi dinainte ai toate sansele sa platesti mai mult. Aceste autobuze sunt particulare si deservesc zone ale orasului unde transportul public nu ajunge. Oamenii urca si coboara din mers dar opresc totusi si in statii. In autogari taxatorii sunt foarte insistenti pana la stadiul in care trag de tine sa te urci. Concurenta fiind destul de mare pe anumite rute jongleaza cu pretul in funcite de ora si de oamenii care urca. De foarte multe ori taxatorii sunt ajutati de alti prieteni ai lor care acosteaza lumea sa se urce si astfel beneficiaza de cursa gratuita sau un mic procent din incasari la sfarsitul zilei. Nu departe de cartierul nostru se afla o piata unde in fiecare zi de acolo urcau alti taxatori. Stateau acolo la colt de strada si isi incepeau tura care le aducea un castig in funcite de zi. In Nairobi , la fel ca in orice capitala din lume, vin tineri din provincie in cautare de un castig cinstit sau nu. Avand in vedere ca rata somajului este oficial 50%, nivelul de educatie este foarte scazut, exista conflicte intre triburi, guvernul este corupt si contribuie la saracia populatiei face ca oamenii sa recurga la gesturi extreme de a-si castiga existenta. Nenorocul face ca in ianuarie 2009, Kenya sa treaca printr-o foamete cumplita din cauza temperaturilor, a lipsei ploii si a crizei mondiale care a adus peste 10 milioane de oameni ( un sfert din populatia Kenyei ) sub pragul saraciei.
Dar in prima mea dimineata in Nairobi nu stiam toate astea. Traficul era infernal astfel ca un drum de 5 kilometri l-am facut in aproape 2 ore. Ajunsi in centrul orasului eram uimit de felul in care se circula cu masina. Mi se parea ca nimeni nu isi ia masuri minime de precautie si faptul ca nu se loveau tinea de noroc. Autogara unde ne-a lasat autobuzul era foarte aglomerata si galagioasa. Peste tot taxatori strigau si trageau de trecatori sa se urce in autobuze, soferii ambalau motoarele ca si cand erau pe punctul de a pleca, diferiti comercianti iti bagau pe gat biscuiti , ochelari , sticle de apa, carucioare imense pline cu legume si fructe erau trase si impinse de negri slabi si desculti, peste tot o forfota de nedescris. Garreth mergea destul de repede si imi explica diverse lucruri observate de el. Eu nu prea eram atent la ce spune el pentru ca din toate partile ba eram asaltat de cersetori, ba de negustori, ba de dubiosi cu fete de sarlatani si in plus masinile care veneau pe dos la fel ca in UK. Trecand printr-o piata mare unde erau cateva autobuze, Camel Boy imi spune ca pe cimentul pe care calcam era in 1998 Ambasada SUA pe care AL-Qaeda a bombardat-o. Teroristi? Bombe? Al-Qaeda?
Centrul Nairobi-ului este foarte frumos. Cladiri mari, restaurante, Hilton-ul care sta ca punct de reper pentru toti turistii aflati acolo. Deodata orasul a inceput sa arate ca o capitala africana puternica si prospera economic asa cum citisem eu pe wikipedia. Ajunsi la Universitatea din Nairobi eram minunat de campusul cu multe cladiri, multi palmieri si pajiste verde pe care stateau tolaniti studenti. Arhitectura mi se parea deosebita si greu de descris aici.
Poate ce mi-a placut din prima clipa la kenyeni a fost naturaletea lor. De la modul in care stateau pe iarba, la felul cum se imbratisau sau se salutau. Toata ziua am petrecut-o interactionand cu cei din AIESEC si cu viitorii mei colegi pe proiect. L a pranz ne-am dus cu totii la cantina campusului. Prima mea portie de pilau. Este mancarea lor traditionala adica pilaf la fel cum il facem noi dar cu carne de capra, varza, putin sos si o banana.
Pe la 7 seara am plecat spre casa pentru ca trebuia sa luam cina cu familia gazda. Sa fiu sincer intunericul in Nairobi si drumul cu matatu ma speriau si nu as fi vrut sa arat asta cuiva. Ajunsi acasa,ne-am schimbat si am mers in bucatarie. De la subsol unde stateam urcam in curte si de acolo intram prin spate in casa. Langa oale era un negru slab, cam de inaltimea mea, ras in cap cu o mustata subtire de sub care iesea un zambet larg si jmecheros. M-am prezentat Razvan Dragu dar i-am spus ca pentru prieteni sunt Zazu. Porecla mea a repetat-o mai repede decat a facut-o cu numele. Mi-a spus ca el este Museoka si ca este bucuros ca sunt musafirul lor. Mi-a dat o farfurie si o lingura si mi-a spus sa ma servesc din oalele de pe aragaz. Mi-am pus orez cu niste tocana si varza si m-am dus in sufragerie unde erau ceilalti. Din bucatarie treceai pe un hol, coborai o treaba si intrai intr-un living spatios si elegant. Acolo doi pusti negri jucau fifa pe paly station periculos de aproape de televizor. Garreth statea pe un fotoliu cu farfuria in mana si manca cu pofta comentand meciul celor doi.
Pentru ca provin dintr-o familie cu obiceiuri stricte in ceea ce priveste masa mi se parea foarte pe dos. Din sufragerie se vedea o alta camera ca un fel de dining room unde era si o masa. In fata mea era o masuta mica de lemn. De ce mancam cu farfurile in mana, cu lingura ca si cand eram la o pomana?
Dupa ce a terminat de mancat Garreth s-a dus si si-a mai pus o portie. Eu ma simteam jenat sa ma duc sa imi mai iau pentru ca dupa o evaluare de o zi prin Nairobi descoperisem ca eram destul de ... bine facut. La ora 9, baietii au oprit jocul si au dat televizorul pe stiri. Amatorism total. De la hainele si prestatia prezentatorilor, la reportaje si transmisii live ratate din punct de vedere tehnic si la manipularea evidenta atunci cand era vorba de stiri politice. In timp ce ne uitam la stiri a venit si Lydiah. O doamna bine imbracata si cu un zambet la fel de larg ca al tuturor din casa. De sus a coborat si fiica cea mare. Am facut cunostinta cu ea dupa ce s-a scuzat ca nu a coborat s ama cunoasca mai devreme. Motivul era ca suferea de tuberculoza la sira spinarii. Facuse practica intr-un camp de refugiati si se pare ca unul dintre copiii somalezi avea tuberculoza transmisibila. Nu a durat mult si intreaga familie era atenta la povestile mele amuzante cu prima zi in Africa. Pareau foarte prietenosi si mi-am permis chiar sa le impartasesc temerile mele din prima noapte si faptul ca ma bucuram sa stau in gazda la o familie atat de frumoasa. Diplomatie pe mine de zici ca eram in vizita oficiala.
Cand toti s-au retras spre culcare ne-am indreptat si noi catre subsol. Ne-am dus in camera de zi unde luam micul dejun, ne-am facut un ceai englezesc si ne-am intins la povesti pana la 1 noaptea.
De atunci ne-am facut un obicei ca in fiecare seara sa stam toti la povesti. Cele mai piperate erau cele legate de sex si dragoste unde, Museoka aducea perspectiva africana si tribala asupra subiectului.
Prima zi in Kenya
Bagajele din cala avionului se roteau incet pe banda metalica scotand un fisait subtire. Uite si geamantanul meu, mare si sifonat. Il astept sa vina, respir adanc si pun mana pe el si il trag inspre mine. De cate ori mi-am imaginat acest moment, eu si bagajul eram oficial in Nairobi, Kenya, Africa.
In spatele liniei delimitate ma asteptau Caludia, Halima si inca o tipa. Le-am zambit si le-am imbratisat. Atunci cand cunosti niste oameni pentru prima data trebuie sa zambesti. Valentina si Juan erau si ei la aeroport pentru ca bagajele lor ajunsesera abia astazi. Aerul din parcarea aeroportului mirosea a vara pe care nu o cunoscusem in luna ianuarie. Palmierii imi dadeau impresia ca sunt intr-o vacanta sau intr-un film siropos. M-am urcat in masina cu Juan si Claudia si am plecat spre South B, Balozi locul unde trebuia sa fiu cazat. Afara se intunecase si strazile laturalnice prafuite, casele cu ziduri groase si sarma ghimpata paznicii de la intrarea in cartier mi-au dat un sentiment de nesiguranta. Am parcat masina in fata unei case si Claudia a sunat pe cineva la telefon. Din spatele portii uriase s-a auzit un accent britanic:
- "Claudia is that you ?". Un tip mai inalt ca mine, slabut si plin de pistrui a intins mana si s-a prezentat asa cum a facut-o de foarte multe ori mai tarziu:"I am Garreth, I am from UK but originally from South Africa." Mi-a luat gemantanul si mi-a spus sa il urmez. Eram intr-o curte micuta cu multa verdeata si flori, undeva in stanga era un panou de basket. Casa mi se parea deosebita, cu geamurile de la parter uriase, cu o terasa unde era o canapea mare verde si un fotoliu si cu multe ferestre la etaj. Am intrat pe un hol ingust pe langa casa si am coborat la subsol, bajbaind prin intuneric pana cand englezu' a aprins o lumina. Am intrat in prima camera pe dreapta unde erau 4 paturi si niste haine insirate pe doua dintre ele.
- In camera asta vei sta cu Nuk un trainee din China. Dar el e plecat in Safari cu alti chinezi si vine luni, poti sa iti alegi un pat.
Urma sa stau in camera cu n chinez. Am zambit din nou politicos si amuzat de inocenta englezului. Avea in felul de a vorbi pe langa accentul britanic o inocenta copilareasca... poate data si de pistrui. Tot spun despre pistrui pentru ca avea pe tot corpul si de fiecare data cand avea ocazia se dezbraca la bustul gol, astfel ca Patty l-a poreclit Camel-Boy. Dar despre cine e Patty si de ce se dezbraca la bustul gol englezu' in alta poveste.
M-am schimbat de haine, mi-am dat cu spray ca un roman autentic fara sa ma spal si am plecat. Garreth a spus ca nu vrea sa iasa in seara asta ca lucreaza la niste training-uri dar ca vom avea timp a doua zi mai mult. Mi-a spus ca atunci cand ma intorc din oras sa il sun sa imi deschida poarta. Am iesit in graba pentru ca Juan si Claudia ma asteptau in taxi sa iesim in oras. Eram in Kenya de 2 ore si ieseam la bere cu AIESEC-erii. Dupa vreo jumatate de ora de mers pe strazi, bineinteles pe partea stanga si incercand sa retin cat mai multe detalii in caz ca imi vor folosi mai tarziu, am ajuns in fata unui bar. Fiind joi seara era plin de tineri pe strada, tineri care la aceea ora mi se pareau periculosi. La usa barului erau niste tipi cu un gratar si pregateau pulpe de pui si un fel de cartofi lungi. Muzica hip hop rasuna pana afara si mi-am dat seama cat de mult sunt influentati de cultura neagra americana, era explicatia mea pentru faptul ca cei de afara mi se pareau copi ale lui 50 Cent.
In liceu am avut o perioada in care eram innebunit dupa hip-hop. Ascultam 2Pac, Dre, Snoop, Nelly, Parazitii, Moromoetzii si altii. Imi placeau mult si videoclipurile hip-hop mai ales cele in care negrese apetisante si miscau formele pe ritmuri lenese sau nu. Idealul feminin de atunci erau negresele cu parul cret care apar in acele cluburi. Undeva in suflet samanata hip-hop inca incerca sa dea roade. La cum arata paragraful asta parca este inceputul biogradiei lui Eminem. In fine sa continui cu clubul...
Inauntrul multa lume, un Dj undeva deasupra barului. Claudia mergea ianinte urca niste scari si sus dam de alt bar si mai multa lume. Majoritatea erau din AIESEC. Nu erau toti negrii pentru ca erau trainee din toata lumea. Incercam sa fac cunostinta cu toti, muzica era prea tare, ei erau deja incalziti. M-am dus la bar si mi-am luat o bere. Pentru prima data de cand ajunsesem aveam timp sa imi adun putin gandurile sa analizez ce se intampla in jurul meu. Din cand in cand incepea cate o melodie mai ritmata si negrii se adunau cu totii in cerc si dansau. Uitandu-ma la ei mi-am dat seama ca au cu adevarat ritmul in sange. Dupa vreo ora de socializat, baut bere si zbenguit asa cum stiam eu ca se danseaza pe hip-hop mi-am dat seama ca din grupul care eram initial au inceput sa dispara cate unii. Deodata si-a facut aparitia o tipa inalta cu parul lung si cret, cu o rochie lunga si mulata neagra ce se asorta cu pielea ei. A venit toata lumea o saluta si imbratisa. M-a luat si pe mine in brate, am facut cunostinta si mi-a spus l aureche:" I am VP ICX, actually former but now I am incoming bla bla, but we will talk more tmrw 'couse now I am kind of drunk." Adevarul era ca tipa era putin ametita si fiind uitmit de frumusetea si formele ei nu prea intelesesem ce spune.
In seara aia spiritele s-au incins si la un moment dat ramasesm cu Claudia si Juan singurii albi. Tipa frumoasa cu roche eleganta pe care o chema Fiona dansa foarte provocator cu o alta tipa, la fel de apetisanta. Juan imi spunea ca in Columbia fetele sunt foarte hot si ca ei sunt niste oameni pasionali dar ca modul in care danseaza fetele astea intrece tot ce si-a imaginat. Si eu i spuneam ca in Romania dansau uneori apropiati dar nu ne permitem anumite lucruri. Devenisem pueril peste noapte sau eram foarte obosit. De fapt incercam sa ma adaptez.
Pe la 3 dimineata am ajuns acasa cu Claudia si cu un taxiu. L-am sunat pe Garreth, mi-a deschis poarta si m-am dus in camera mea. Dupa un zbor de 8 ore de la Londra si 5 ore de dansat pe ritmuri africane ma aflam intr-o casa si intr-un pat despre care nu stiam mare lucru. Cu ochii atintiti in tavan am inceput sa imi fac griji: Oare cine sunt proprietarii casei? oare trebuie sa merg mereu cu taxiul? am doar 250 de dolari oare sunt destui pana la primul salriu? nu am dulap aici unde imi pun hainele... si in cateva minute am atipit ca un prunc.
Bagajele din cala avionului se roteau incet pe banda metalica scotand un fisait subtire. Uite si geamantanul meu, mare si sifonat. Il astept sa vina, respir adanc si pun mana pe el si il trag inspre mine. De cate ori mi-am imaginat acest moment, eu si bagajul eram oficial in Nairobi, Kenya, Africa.
In spatele liniei delimitate ma asteptau Caludia, Halima si inca o tipa. Le-am zambit si le-am imbratisat. Atunci cand cunosti niste oameni pentru prima data trebuie sa zambesti. Valentina si Juan erau si ei la aeroport pentru ca bagajele lor ajunsesera abia astazi. Aerul din parcarea aeroportului mirosea a vara pe care nu o cunoscusem in luna ianuarie. Palmierii imi dadeau impresia ca sunt intr-o vacanta sau intr-un film siropos. M-am urcat in masina cu Juan si Claudia si am plecat spre South B, Balozi locul unde trebuia sa fiu cazat. Afara se intunecase si strazile laturalnice prafuite, casele cu ziduri groase si sarma ghimpata paznicii de la intrarea in cartier mi-au dat un sentiment de nesiguranta. Am parcat masina in fata unei case si Claudia a sunat pe cineva la telefon. Din spatele portii uriase s-a auzit un accent britanic:
- "Claudia is that you ?". Un tip mai inalt ca mine, slabut si plin de pistrui a intins mana si s-a prezentat asa cum a facut-o de foarte multe ori mai tarziu:"I am Garreth, I am from UK but originally from South Africa." Mi-a luat gemantanul si mi-a spus sa il urmez. Eram intr-o curte micuta cu multa verdeata si flori, undeva in stanga era un panou de basket. Casa mi se parea deosebita, cu geamurile de la parter uriase, cu o terasa unde era o canapea mare verde si un fotoliu si cu multe ferestre la etaj. Am intrat pe un hol ingust pe langa casa si am coborat la subsol, bajbaind prin intuneric pana cand englezu' a aprins o lumina. Am intrat in prima camera pe dreapta unde erau 4 paturi si niste haine insirate pe doua dintre ele.
- In camera asta vei sta cu Nuk un trainee din China. Dar el e plecat in Safari cu alti chinezi si vine luni, poti sa iti alegi un pat.
Urma sa stau in camera cu n chinez. Am zambit din nou politicos si amuzat de inocenta englezului. Avea in felul de a vorbi pe langa accentul britanic o inocenta copilareasca... poate data si de pistrui. Tot spun despre pistrui pentru ca avea pe tot corpul si de fiecare data cand avea ocazia se dezbraca la bustul gol, astfel ca Patty l-a poreclit Camel-Boy. Dar despre cine e Patty si de ce se dezbraca la bustul gol englezu' in alta poveste.
M-am schimbat de haine, mi-am dat cu spray ca un roman autentic fara sa ma spal si am plecat. Garreth a spus ca nu vrea sa iasa in seara asta ca lucreaza la niste training-uri dar ca vom avea timp a doua zi mai mult. Mi-a spus ca atunci cand ma intorc din oras sa il sun sa imi deschida poarta. Am iesit in graba pentru ca Juan si Claudia ma asteptau in taxi sa iesim in oras. Eram in Kenya de 2 ore si ieseam la bere cu AIESEC-erii. Dupa vreo jumatate de ora de mers pe strazi, bineinteles pe partea stanga si incercand sa retin cat mai multe detalii in caz ca imi vor folosi mai tarziu, am ajuns in fata unui bar. Fiind joi seara era plin de tineri pe strada, tineri care la aceea ora mi se pareau periculosi. La usa barului erau niste tipi cu un gratar si pregateau pulpe de pui si un fel de cartofi lungi. Muzica hip hop rasuna pana afara si mi-am dat seama cat de mult sunt influentati de cultura neagra americana, era explicatia mea pentru faptul ca cei de afara mi se pareau copi ale lui 50 Cent.
In liceu am avut o perioada in care eram innebunit dupa hip-hop. Ascultam 2Pac, Dre, Snoop, Nelly, Parazitii, Moromoetzii si altii. Imi placeau mult si videoclipurile hip-hop mai ales cele in care negrese apetisante si miscau formele pe ritmuri lenese sau nu. Idealul feminin de atunci erau negresele cu parul cret care apar in acele cluburi. Undeva in suflet samanata hip-hop inca incerca sa dea roade. La cum arata paragraful asta parca este inceputul biogradiei lui Eminem. In fine sa continui cu clubul...
Inauntrul multa lume, un Dj undeva deasupra barului. Claudia mergea ianinte urca niste scari si sus dam de alt bar si mai multa lume. Majoritatea erau din AIESEC. Nu erau toti negrii pentru ca erau trainee din toata lumea. Incercam sa fac cunostinta cu toti, muzica era prea tare, ei erau deja incalziti. M-am dus la bar si mi-am luat o bere. Pentru prima data de cand ajunsesem aveam timp sa imi adun putin gandurile sa analizez ce se intampla in jurul meu. Din cand in cand incepea cate o melodie mai ritmata si negrii se adunau cu totii in cerc si dansau. Uitandu-ma la ei mi-am dat seama ca au cu adevarat ritmul in sange. Dupa vreo ora de socializat, baut bere si zbenguit asa cum stiam eu ca se danseaza pe hip-hop mi-am dat seama ca din grupul care eram initial au inceput sa dispara cate unii. Deodata si-a facut aparitia o tipa inalta cu parul lung si cret, cu o rochie lunga si mulata neagra ce se asorta cu pielea ei. A venit toata lumea o saluta si imbratisa. M-a luat si pe mine in brate, am facut cunostinta si mi-a spus l aureche:" I am VP ICX, actually former but now I am incoming bla bla, but we will talk more tmrw 'couse now I am kind of drunk." Adevarul era ca tipa era putin ametita si fiind uitmit de frumusetea si formele ei nu prea intelesesem ce spune.
In seara aia spiritele s-au incins si la un moment dat ramasesm cu Claudia si Juan singurii albi. Tipa frumoasa cu roche eleganta pe care o chema Fiona dansa foarte provocator cu o alta tipa, la fel de apetisanta. Juan imi spunea ca in Columbia fetele sunt foarte hot si ca ei sunt niste oameni pasionali dar ca modul in care danseaza fetele astea intrece tot ce si-a imaginat. Si eu i spuneam ca in Romania dansau uneori apropiati dar nu ne permitem anumite lucruri. Devenisem pueril peste noapte sau eram foarte obosit. De fapt incercam sa ma adaptez.
Pe la 3 dimineata am ajuns acasa cu Claudia si cu un taxiu. L-am sunat pe Garreth, mi-a deschis poarta si m-am dus in camera mea. Dupa un zbor de 8 ore de la Londra si 5 ore de dansat pe ritmuri africane ma aflam intr-o casa si intr-un pat despre care nu stiam mare lucru. Cu ochii atintiti in tavan am inceput sa imi fac griji: Oare cine sunt proprietarii casei? oare trebuie sa merg mereu cu taxiul? am doar 250 de dolari oare sunt destui pana la primul salriu? nu am dulap aici unde imi pun hainele... si in cateva minute am atipit ca un prunc.
Strigat de Roman
Iau trenul de la Calimanesti inspre Sibiu. Trenul personal are farmecul lui dat de intensitatea mirosului de tigari, al prafului si al vitezei molcome cu care se deplaseaza. Cu cat te apropii de Ardeal timpul parca sta pe loc, se conserva singur ca o ultima incercare de a pastra ceva sfant inainte de a fi alterat de superficialitatea si lipsa de respect pe care a adus-o secolul vitezei.
Acum mai putin de 2000 de ani armata lui Traian avansa greoi pe cursul Oltului inspre inima Daciei mandri ca incet incet cetele lui Decebal sunt nimicite. In tot Imperiul Roman nu exista un teritoriu ca acesta, binecuvantat de zei cu paduri bogate si ape miraculoase care izvorasc fierbinti din pamant si vindeca ranile bravilor romani.
Trec pe langa Manastirea Cozia si imi aduc aminte de mormantul lui Mircea cel Batran. Cand eram mic eram fermecat ca personajul eroic din cartea de istorie se materializa acolo intr-un cosciug in care "un batran atat de simplu, dupa vorba dupa port"( cum scria Eminescu) devenea sacru, un "sfant parinte" al Romaniei. Aproape doua sute de ani de la moartea lui Mircea, un alt domnitor isi trimitea armata condusa de Baba Novac prin trecatoarea Turnul Rosu sa infaptuiasca unirea cu Transilvania. Razboaie cu Austro-Ungaria, cu Imperiul Habsburgic, cu Rusia sau cu Imperiul Otoman, Germania si mult sange de roman care au tinut la mandria lor de a nu fi calcati in picioare.
Imi aduc aminte cum in anul 2 de facultate am primit vizita unei delegatii din Israel. Inainte de venirea lor, decanul a spus ca poza Maresalului Antonescu nu are ce cauta in laboratorul de Istorie Moderna pe timpul vizitei pentru a nu atinge sensibilitatea oamenilor. Doar un profesor s-a opus. Nu stiu ce s-a intamplat cu poza si de ce acest profesor ardelean s-a aprins atat de tare. Poate pentru ca stie istoria adevarata.
Ma uit la tinerii din jurul meu si imi dau seama ca a devenit o rusine sa fii nationalist. Imediat ce te declari nationalist si patriot esti perceput ca un extremist, iubitor de Noua Dreapta, PRM, Vadim Tudor si inamic al Uniunii Europene si al globalizarii. Devi deodata inamicul tuturor, ala care uraste ungurii, vrea sa bage tara in razboi cu Rusia pentru ca vrea unirea cu Basarabia. Pentru ca nu suntem destul de buni sa fim "europeni" suntem facuti sa credem ca e rusine sa fii roman. Fara sa ne dam seama ca notiunea de "cetatean european" este un miraj si ca europenii tin prea mult la identitatea lor nationala.
Macar din respect pentru bunicii nostri care au murit pentru hectarele de pamant luate de comunisti, daca nu pentru mosii nostri care au murit in al II-lea Razboi Mondial ar trebui sa ne gandim putin ce facem noi azi cu mostenirea lasata. E o mostenire ce se cheama mandrie. Atatea mii de ani de sange si transpiratie si mult sacrificiu. Am gasit un cantec care descrie cel mai bine atitudinea soldatului roman atunci cand pleca sa moara pentru un ideal. Si actorii sunt atat de reprezentativi incat daca te gandesti la bunicii nostri care inca mai traiesc in sate iti dai seama ca romanismul e viu si prin ei.
Iau trenul de la Calimanesti inspre Sibiu. Trenul personal are farmecul lui dat de intensitatea mirosului de tigari, al prafului si al vitezei molcome cu care se deplaseaza. Cu cat te apropii de Ardeal timpul parca sta pe loc, se conserva singur ca o ultima incercare de a pastra ceva sfant inainte de a fi alterat de superficialitatea si lipsa de respect pe care a adus-o secolul vitezei.
Acum mai putin de 2000 de ani armata lui Traian avansa greoi pe cursul Oltului inspre inima Daciei mandri ca incet incet cetele lui Decebal sunt nimicite. In tot Imperiul Roman nu exista un teritoriu ca acesta, binecuvantat de zei cu paduri bogate si ape miraculoase care izvorasc fierbinti din pamant si vindeca ranile bravilor romani.
Trec pe langa Manastirea Cozia si imi aduc aminte de mormantul lui Mircea cel Batran. Cand eram mic eram fermecat ca personajul eroic din cartea de istorie se materializa acolo intr-un cosciug in care "un batran atat de simplu, dupa vorba dupa port"( cum scria Eminescu) devenea sacru, un "sfant parinte" al Romaniei. Aproape doua sute de ani de la moartea lui Mircea, un alt domnitor isi trimitea armata condusa de Baba Novac prin trecatoarea Turnul Rosu sa infaptuiasca unirea cu Transilvania. Razboaie cu Austro-Ungaria, cu Imperiul Habsburgic, cu Rusia sau cu Imperiul Otoman, Germania si mult sange de roman care au tinut la mandria lor de a nu fi calcati in picioare.
Imi aduc aminte cum in anul 2 de facultate am primit vizita unei delegatii din Israel. Inainte de venirea lor, decanul a spus ca poza Maresalului Antonescu nu are ce cauta in laboratorul de Istorie Moderna pe timpul vizitei pentru a nu atinge sensibilitatea oamenilor. Doar un profesor s-a opus. Nu stiu ce s-a intamplat cu poza si de ce acest profesor ardelean s-a aprins atat de tare. Poate pentru ca stie istoria adevarata.
Ma uit la tinerii din jurul meu si imi dau seama ca a devenit o rusine sa fii nationalist. Imediat ce te declari nationalist si patriot esti perceput ca un extremist, iubitor de Noua Dreapta, PRM, Vadim Tudor si inamic al Uniunii Europene si al globalizarii. Devi deodata inamicul tuturor, ala care uraste ungurii, vrea sa bage tara in razboi cu Rusia pentru ca vrea unirea cu Basarabia. Pentru ca nu suntem destul de buni sa fim "europeni" suntem facuti sa credem ca e rusine sa fii roman. Fara sa ne dam seama ca notiunea de "cetatean european" este un miraj si ca europenii tin prea mult la identitatea lor nationala.
Macar din respect pentru bunicii nostri care au murit pentru hectarele de pamant luate de comunisti, daca nu pentru mosii nostri care au murit in al II-lea Razboi Mondial ar trebui sa ne gandim putin ce facem noi azi cu mostenirea lasata. E o mostenire ce se cheama mandrie. Atatea mii de ani de sange si transpiratie si mult sacrificiu. Am gasit un cantec care descrie cel mai bine atitudinea soldatului roman atunci cand pleca sa moara pentru un ideal. Si actorii sunt atat de reprezentativi incat daca te gandesti la bunicii nostri care inca mai traiesc in sate iti dai seama ca romanismul e viu si prin ei.
Ce s-ar intampla daca de la nastere am fi crescuti intr-un mediu in care nu exista NU SE POATE.
In timp ce mi-a venit ideea asta foarte inteligenta m-am angajat ca piccolo la o pizzerie in Sibiu. Uneori in sinea mea ma consider ca personajul ala Jarod din "Pretender" un serial care era pe Antena1. Tipul din film fusese crescut de o organizatie mai secreta decat CIA-ul si era un geniu, astfel incat putea sa devina profesional ce vroia el. Eu am incercat zilele astea sa fac o lista cu job-urile pe care le-am avut pana acum si voi incerca sa o reproduc aici:
- Primul job la 17 ani - talleyman- numaram marfa in port si faceam inspectii vizuale la cereale, carbune,tevi si profile, banane, utilaje, ingrasaminte si altele
- Impartitor de pliante - promoter
- Team-Leader la promotii de toate felurile, mai mult sofer pentru gagici frumoase
- Merchandiser la Pepsi
- Secret Client la OTP Bank
- scout pentru o agentie de modele ( haituiam minore cu potential in modeling)
- Am aplicat sondaje de opinie in Constanta, Galati , Braila si Tulcea
- Agent pentru statii PETROM
- Vanzator de Parfumuri false idependent si pentru o firma germana ( Area Manager)
- Barman pe timpul concertelor Fatboy Slim si Julio Iglesias
- Event Manager si am pus umarul la organizarea unor concerte vara
- Coordonator de activitati BTL
- Am sapat si taiat lemne Anglia pe mosia unui englez
- trainer si PR manager in AIESEC
- Sales Agent penru o firma de marketing online din Brasov
- inspector de daune pentru asigurari si surveyor
- promoter pentru telefoanele Alcatel in magazinele Vodafone
- tehnician sunetist pentru evenimente ( ce mod de a spune ca instalam si caram boxe si microfoane)
- PR and Programs Coordinator in Kenya ( adica sclav alb in Africa)
- si astazi piccolo la o pizzerie in Sibiu
....
Lista ramane deschisa. Pana la sfarsitul verii voi completa din nou lista.
10 days since I arrived to Romania, or Europe or call it our world. After spending almost 5 months in Kenya I hope I changed. When someone tells me that I am different I get worried knowing that the things you see with an open eye are only at the surface, and it can dissapear.
Life experiences with a strong impact change you for life, in better or in worse. I have seen things that have shaken me. I had felt strong and powerful emotions that made me ask myself a lot of questions.
My friends are asking me what did I learn from this experience. Of course I was evaluating my life there and trying to draw some conclusions. It was so intense and I only feel bad that sometimes I had days when I wanted everything to end and just leave. I feel bad because in one moment I started to count the remaining days wanting for time to pass by faster. But I am human and this is a very good excuse to make mistakes.
Nowdays I look at the pictures I took, I read emails that I recieve from friends in Kenya. A strange mixed feeling of love, sadness and nostalgy fills my soul. The question I have to ask after I take a breath and stop telling my african story is "Will you come back?". YES. I wanted to change the world and I changed my ways. I wanted to have an impact over the people there and I ended up being inspired by them in a way that I didn't expect: the other way around, I felt weak in front of strong people. I dance, I laughed, I cryed, I learned to have paience with people and involuntary I grew up.
Now I know that everything happens for a reason and this is just the begining of my great story, the one I am writing every day. I will never give up believing in my dreams, I will never stop helping others achieve theirs. At the end we will close our eyes and sleep, I want to have endless sweet dreams with beautiful people.
Enjoy
Life experiences with a strong impact change you for life, in better or in worse. I have seen things that have shaken me. I had felt strong and powerful emotions that made me ask myself a lot of questions.
My friends are asking me what did I learn from this experience. Of course I was evaluating my life there and trying to draw some conclusions. It was so intense and I only feel bad that sometimes I had days when I wanted everything to end and just leave. I feel bad because in one moment I started to count the remaining days wanting for time to pass by faster. But I am human and this is a very good excuse to make mistakes.
Nowdays I look at the pictures I took, I read emails that I recieve from friends in Kenya. A strange mixed feeling of love, sadness and nostalgy fills my soul. The question I have to ask after I take a breath and stop telling my african story is "Will you come back?". YES. I wanted to change the world and I changed my ways. I wanted to have an impact over the people there and I ended up being inspired by them in a way that I didn't expect: the other way around, I felt weak in front of strong people. I dance, I laughed, I cryed, I learned to have paience with people and involuntary I grew up.
Now I know that everything happens for a reason and this is just the begining of my great story, the one I am writing every day. I will never give up believing in my dreams, I will never stop helping others achieve theirs. At the end we will close our eyes and sleep, I want to have endless sweet dreams with beautiful people.
Enjoy
Soarele rasare si nevasta il trezeste sa plece la oras. Moranul se ridica din patul facut din frunze de palmier si lemn de eucalip. Langa usa il asteapta o cana cu apa si o carpa. Inmoaia carpa in apa si incepe sa se spele pe tot corpul. Femeia se apropie ia cana si pleaca. Pe pat sunt asezate hainele si margelele de sarbatoare. Se imbraca incet si tacticos ca intr-un ritual nuptial, isi pune cerceii si bratarile colorate, mai intai la glezne, pe brate si la gat. Pe cap isi aseaza margelele primite de la tatal lui atunci cand a devenit moran. In jurul taliei are curaua de care sunt agatate runcul si sabia scurta.
Femeia intra in coliba cu cana cu lapte si o bucata mare de ugali. Moranul mananca tacticos si soarbe laptele cald si nefiert cu pofta unui vanator. Femeia sta langa el si nu spune nimic.
Moranul se ridica scoate de sub pat papucii negrii de cauciuc si iese. La usa colibei se afla infipta sulita, semn ca un barbat se afla acolo. In urmatoarele 3 zile casa si nevasta lui vor fi expuse, sulita nu va mai anunta prezenta barbatului.
La fiecare adiere de vant praful se ridica spre cer si face aerul de nesuportat. Barbatul isi ridica patura peste umeri si peste cap pentru a-l feri de caldura si praf. In calatoria sa va parcurge peste 100 de mile pana la oras unde va negocia pretul pe laptele pe care il vinde la piata.
Cu toate ca are destui bani cat sa cumpere bilet de autobuz sau chiar sa isi cumpere o masina, masaii prefera sa isi traiasca viata simplu si traditional. Un masai care a primit titlul de masai isi traieste toata viata ca un razboinic ancestral si isi educa mostenitorii sa respecte traditile.
From my little box of philosophy
Sometimes I wonder when was the first time that human beings asked themselves: What is life? What is the purpose of life? What is life all about?
What did trigger this sort of internal curiosity?
It could have been the result of something bad happening, some sort of chain of unlucky events, melancholy, or the boredom before the invention of agriculture tools. Maybe the men and women were sitting in a cave around the fire, eating meat and contemplating the nature. They were relaxed and satisfied with the things the nature was giving them. It was the first time that people realized that since they are born and until they die, all the other events that occur in between, all the moments that you live must have a name, and they call it LIFE. Discovering this must have been very worrying. How can you make all this LIFE be beautiful and meaningful? Dividing it into moments and live every each of it intense, take it as something that happens without having control over it like birth and death or maybe treasure it as the biggest gift one can receive.
People decided that they must do more than just hunting and sitting in the cave. They invented tools for agriculture, women starting cooking and redesigning their lives bringing innovation in cooking, cleaning, making clothes and taking care of children. They were growing vegetables and they discovered that eating meat is not the only option. Hunting was dangerous while corn never bite you back. Humans started develop their settlements, moved out the caves near their crops so that they can protect it. They noticed that seasons change and they must have a plan in which they are doing work. They started working more during warm season and rest in the cold one. Humans were taking control of the way they live every moment, they had plans. From sunrise to sunset it was time for living an intense life, while in the night it was a time for resting. They invented time and harmonized the moment with their needs. Some of them were better than others in living their lives effectively and started growing more crops, building more houses for families. Life become a competition between people.
….. the moments of reflection around the fire became rare, people were to tired “living their lives”
Nowadays.
For thousands of years, human beings struggled to grow more crops, build bigger houses, compete with others, in one word LIVING LIFE according to the ancient philosophy which is passed over from generation to generation. We don’t know if work is in our genes, or is just socially imposed.
But every year, all around the world, before the cropping season starts, people stop working and celebrate Labor Day. On 1st of May we stop everything that is taking most of our sunrise- sunset activity and we gather around a fire. We go into the nature, far-away from our “crops” and we burn some meat. After eating and drinking, we lay there contemplating the nature and we feel satisfied with what the nature has given us. Every time the discussion about life and What is the purpose of life? starts concerning us and challenges to find new ways of fill the time between birth and dead with something meaningful…
Sometimes I wonder when was the first time that human beings asked themselves: What is life? What is the purpose of life? What is life all about?
What did trigger this sort of internal curiosity?
It could have been the result of something bad happening, some sort of chain of unlucky events, melancholy, or the boredom before the invention of agriculture tools. Maybe the men and women were sitting in a cave around the fire, eating meat and contemplating the nature. They were relaxed and satisfied with the things the nature was giving them. It was the first time that people realized that since they are born and until they die, all the other events that occur in between, all the moments that you live must have a name, and they call it LIFE. Discovering this must have been very worrying. How can you make all this LIFE be beautiful and meaningful? Dividing it into moments and live every each of it intense, take it as something that happens without having control over it like birth and death or maybe treasure it as the biggest gift one can receive.
People decided that they must do more than just hunting and sitting in the cave. They invented tools for agriculture, women starting cooking and redesigning their lives bringing innovation in cooking, cleaning, making clothes and taking care of children. They were growing vegetables and they discovered that eating meat is not the only option. Hunting was dangerous while corn never bite you back. Humans started develop their settlements, moved out the caves near their crops so that they can protect it. They noticed that seasons change and they must have a plan in which they are doing work. They started working more during warm season and rest in the cold one. Humans were taking control of the way they live every moment, they had plans. From sunrise to sunset it was time for living an intense life, while in the night it was a time for resting. They invented time and harmonized the moment with their needs. Some of them were better than others in living their lives effectively and started growing more crops, building more houses for families. Life become a competition between people.
….. the moments of reflection around the fire became rare, people were to tired “living their lives”
Nowadays.
For thousands of years, human beings struggled to grow more crops, build bigger houses, compete with others, in one word LIVING LIFE according to the ancient philosophy which is passed over from generation to generation. We don’t know if work is in our genes, or is just socially imposed.
But every year, all around the world, before the cropping season starts, people stop working and celebrate Labor Day. On 1st of May we stop everything that is taking most of our sunrise- sunset activity and we gather around a fire. We go into the nature, far-away from our “crops” and we burn some meat. After eating and drinking, we lay there contemplating the nature and we feel satisfied with what the nature has given us. Every time the discussion about life and What is the purpose of life? starts concerning us and challenges to find new ways of fill the time between birth and dead with something meaningful…
Easter Bunny is dead
Last weekend kenyan christians celebrated Easter. Apparently slightly different.In Romania we spend this by eating a lot of food, going to the church at midnight to take the holly light, and then party into a club because we are happy that J resurected, eating and drinking until the ambulance takes us to hospital.
This weekend I celebrated Easter thinking about my family and friends at home. I had a lot of intimacy in my personal celebration due to the fact that for everyone else around me it was an usual weekend.
Saturday morning I arrived in Nairobi. I hanged around the streets listening to rock music on the radio. At 6.30 any city in the world looks clean, safe and peaceful. For me mornings are the best time to look for a cafe. I found one near the University and I had the best breakfast since I arrived here ( maybe I am lying). Then I left my luggage at the office and went for a walk on upper hill. It was so clean and green that I felt I am not in Nairobi anymore. At one point I found an anglican church and went inside. Because I really need traditions in my life. In the last years, Easter Holidays were the best time to spend with family. Finding inner peace and strenthening connections with the relatives. At noon I attended a mentorship workshop organized with the Alumnies. It was so nice to discover these beautiful people ( and I am not talking about women only). It's something much deeper that AIESEC does to ordinay people....transforming them into something extraordinay. Or mircles like Deli would say.
In the afternoon I met them. The people who are the substitute for my family here. My friends from different continents. The ones near whom I feel safe and myself.
An hour ago I had dinner with them at a chinesse reastaurant. While we were eating and complaining about the size of the dishes (too small) I realized that even though I miss a real romanian fest, I am so greatful for every second spend with those guys.
I am glad that I managed to kill the Easter Bunny and discover the importance of Easter.
Se facea ca era o data un om care vroia sa schimbe lumea. Asa ca fiind tanar si curajos a plecat in lume si si-a petrecut cativa ani buni incercand sa faca asta. Pentru ca nu a reusit s-a hotarat sa se intoarca acasa si sa incerce sa schimbe tara in care locuia. Acum ca era un om matur a crezut ca poate sa aduca o schimbare in tara lui. Dar nu a putut. Asa ca aproape de batranete s-a intors in orasul lui natal si a zis ca e o idee buna sa isi foloseasca experienta schimband in bine orasul. Cu toate ca facea tot posibilul, schimbarea intarzia sa apara. Intr-o zi si-a intors privirea spre familia lui si si-a dat seama ca in toti acesti ani i-a cam ignorat. A inceput sa caute modalitati sa comunice din nou cu sotia lui , cu copiii si nepotii. Vroia sa-i ajute, sa-i indrume sa aduca o schimbare in viata lor. Anii au treuct si viata inveitabil .
Fiind pe patul de moarte cu familia si prietenii de jur-imprejur omul a inceput sa planga. Si-a dat seama ca toata viata a vrut sa-i schimbe pe ceilalti cand de fapt trebuia sa inceapa cu el, sa continue cu familia, orasul , tara si abia apoi sa schimbe lumea.
Povestea asta ma sperie. Am auzit-o de atatea ori, am spus-o si eu de fiecare data cand s-a ivit o discutie despre schimbarea lumii.
Nu imi dau seama daca eu am inceput "schimbarea" cu mine.Cand ma uit in spate nu regret nimic. Daca ma uit in viitor nu pot decat sa sper ca la sfarsitul drumului voi ajunge la destinatia dorita. Sau macar sa o recunosc.
Cele mai puternice ONG-uri din lume spala miliarde de dolari, in spatele actiunilor umanitare in tari din lumea a treia. In sediul ONU din Nairobi te simti ca intr-un hotel de 6 stele. Angajatii traiesc in case imense cu gradini superbe. In afara de conferinte se pare ca nimeni nu face nimic. Politicienii sunt corupti, inumani si umili in fata tarilor dezvoltate. Sclavagismul nu a disparut ci a evoluat la un alt nivel. Libertatea, egalitatea si vointa poporului sunt cuvinte rostite in discursuri manipulatoare de niste barbari fara minte si suflet. Cei care vor sa se salveze invata sa nu le pese. Conducatori si condusi traiesc o ignoranta egala. Suntem liberi sa nu ne pese. A fost nevoie de o criza sa intelegem ca tot ce e material e trecator si incontrolabil. Revolutia spirituala se apropie si toti cei care au fost la scoala ca sa devina bogati, toti cei care au fost simpatici ca sa fie votati, cei care si-au inchipui ca vila cu piscina inseamna implinire vor disparea.
Si in fiecare dimineata ma uit la omul din oglinda, il incurajez si-i aduc aminte ca e timpul ca generatia noastra sa aduca acea schimbare de care lumea are nevoie. Ma rog la Dumnezeu sa imi arate calea si sa imi scoata in cale oamenii care se uita in oglinda dimineata si stiu ca schimbarea incepe cu ei.
"Be the change you want to see in the world" , Mahatma Gandhi
Ma dor ochii din cauza proiectorului. De 3 zile stam toti in living si analizam fiecare pagina , fiecare cuvant si facem o gramada de SWOT-uri pentru fiecare sector in parte. Mai intai Msambweni si apoi Magarini. Radem si ne distram discutand despre probleme. Fiecare SWOT are mai multe weakneses decat strengths. Apoi cel mai greu devine cand trebuie sa gasim oportunitati.
Poveste reala:
Intalnire cu un membru al parlamentului dintr-o regiune din Nordul Kenyei cu inhabitanti preponderent somalezi. Tipul care acum este doctor, ne spune ca a vazut prima data o sala de clasa atunci cand a implinit 12 ani. Motivul nu era pentru ca nu se ducea la scoala, ci pentru ca in zona existau copaci. Astfel atunci cand cresteau si trebuiau sa promoveze in alta "clasa" erau trimisi la umbra altui copac. Clasele se tineau sub copaci si in functie de umbra fiecare stia unde i este locul. Din cei 45 de copii care erau la scoala doar 20 erau inregistrati si primeau note. De ce ? Pentru ca asa era planificare Ministerului Educatiei. Cei care nu primeau note promovau daca reuseau sa isi atinga urechea dreapta cu mana stanga pe deasupra capului. Am crezut ca este o gluma si am ras. Dar sora lui era acolo de fata si a confirmat ca asa s-a nimerit ca fratele ei mai mare cu 3 ani sa fie in aceasi clasa cu ea. Atunci cand toata lumea il incuraja sa mearga la facultate , pentru ca era cel mai destept din regiune , el a refuzat. Nu vroia sa isi paraseasca satul natal si sa plece la oras de frica sa nu isi piarda camilele.
Acum tipul este doctor veterinar si membru al parlamentului. Cand se duce in regiunea pe care o reprezinta( locul sau natal), petrece cea mai mare parte din timp vizitand scoli si vorbind cu copiii. El nu este un caz unic, ci unul dintre cei norocosi . Norocos pentru ca a avut oameni in jurul lui care i-au descoperit potentialul.
Spre seara primim vizita unor tipi care lucreaza pentru Guvernul Somalez. Discutand despre razboiul civil care continua sa macine tara, despre rapiri si afaceri controlate de arabi, ajung sa ma intreb : Cum de exista pirati somalezi, cand Oceanul Indian este ticsit de portavioane , nave si submarine americane. Zona este foarte puternic militarizata si totusi somalezii ataca vapoare si cer rascumparare. Instabilitatea se produce sau apare din senin ?
Azi am finalizat strategia pentru dezvoltarea pescuitului in zona. Am invatat sa pretuiesc apa si pestele afumat. Atunci cand micii intreprinzatori de pe coasta de est vor avea bani sa produca gheata si sa congeleze pestele , vor renunta sa il afume.
Imi e dor de somon fume si Evian pe Coasta de Azur....cu toate ca ma multumesc si cu guvizi si Borsec in Mamaia.
Poveste reala:
Intalnire cu un membru al parlamentului dintr-o regiune din Nordul Kenyei cu inhabitanti preponderent somalezi. Tipul care acum este doctor, ne spune ca a vazut prima data o sala de clasa atunci cand a implinit 12 ani. Motivul nu era pentru ca nu se ducea la scoala, ci pentru ca in zona existau copaci. Astfel atunci cand cresteau si trebuiau sa promoveze in alta "clasa" erau trimisi la umbra altui copac. Clasele se tineau sub copaci si in functie de umbra fiecare stia unde i este locul. Din cei 45 de copii care erau la scoala doar 20 erau inregistrati si primeau note. De ce ? Pentru ca asa era planificare Ministerului Educatiei. Cei care nu primeau note promovau daca reuseau sa isi atinga urechea dreapta cu mana stanga pe deasupra capului. Am crezut ca este o gluma si am ras. Dar sora lui era acolo de fata si a confirmat ca asa s-a nimerit ca fratele ei mai mare cu 3 ani sa fie in aceasi clasa cu ea. Atunci cand toata lumea il incuraja sa mearga la facultate , pentru ca era cel mai destept din regiune , el a refuzat. Nu vroia sa isi paraseasca satul natal si sa plece la oras de frica sa nu isi piarda camilele.
Acum tipul este doctor veterinar si membru al parlamentului. Cand se duce in regiunea pe care o reprezinta( locul sau natal), petrece cea mai mare parte din timp vizitand scoli si vorbind cu copiii. El nu este un caz unic, ci unul dintre cei norocosi . Norocos pentru ca a avut oameni in jurul lui care i-au descoperit potentialul.
Spre seara primim vizita unor tipi care lucreaza pentru Guvernul Somalez. Discutand despre razboiul civil care continua sa macine tara, despre rapiri si afaceri controlate de arabi, ajung sa ma intreb : Cum de exista pirati somalezi, cand Oceanul Indian este ticsit de portavioane , nave si submarine americane. Zona este foarte puternic militarizata si totusi somalezii ataca vapoare si cer rascumparare. Instabilitatea se produce sau apare din senin ?
Azi am finalizat strategia pentru dezvoltarea pescuitului in zona. Am invatat sa pretuiesc apa si pestele afumat. Atunci cand micii intreprinzatori de pe coasta de est vor avea bani sa produca gheata si sa congeleze pestele , vor renunta sa il afume.
Imi e dor de somon fume si Evian pe Coasta de Azur....cu toate ca ma multumesc si cu guvizi si Borsec in Mamaia.
Taking great decions in times of tempest ,
If I thik about my life , my dreams and my acomplishments I realise that the small decisions I took in different moments changed me a lot. Like every human being I sometimes stop and think :"But what if...".
What if I had joined Police Academy , and now I was a cop. For a very long period of time , taht has been one of my most boiling goals.
What if in the second year of faculty I would have left home for going to UK and work in a farm. Thank you mother that you stopped me than.
What if I accepted a job in a romanian company , what if I wouldnt have joined AIESEC , what if I never left for Exchange .
I don't know if it is the some for you , but I always build in my mind how I want my life to be and I start dreaming. And from time to time someone or something tells me to wake up to the real world. Waking up meens doing what everybody expects me to do : live a safe , normal , superficial life. If I hate something in life , I hate dream breakers.
Why I think life is a miracle :
Two days ago I was enjoing a glass of white wine at Comfort. Sitting there outside on the balcony alone at the table and dreming. It was 3 in the afternoon and the street was packed with people. It wasn't very hot but the sun was reminding me that I am in Africa . I was thinking of KWS : living on Wasini Island , protecting the dolphins and training the villagers on HIV and enviornment conservation... really saving the planet. I was thinking about the meeting at EABL in the morning , marketing and beer. I was thanking God for knowing people like Sebi , Angie , Leah and Cathy. AIESEC-ers that cared about me , true friends that were doing everything to help me find a job. A decent job in Kenya. I remembered my friends at home and the reasons why I came here. I couldn't find the reason called :"finding a common job." So I drunk my last zip of wine being proud that I made the decision on going to the island, without salary. After an hour , my Dream Team gathered. We were meeting someone. That someone inspired us again. Beatrice told us about her projects and how we can blend in and help.
I couldn't stop laughing. First project is on Wasini Island , building schools.
I am proud that I made another decision and I even had confirmation from God that I am doing the right thing.
If I thik about my life , my dreams and my acomplishments I realise that the small decisions I took in different moments changed me a lot. Like every human being I sometimes stop and think :"But what if...".
What if I had joined Police Academy , and now I was a cop. For a very long period of time , taht has been one of my most boiling goals.
What if in the second year of faculty I would have left home for going to UK and work in a farm. Thank you mother that you stopped me than.
What if I accepted a job in a romanian company , what if I wouldnt have joined AIESEC , what if I never left for Exchange .
I don't know if it is the some for you , but I always build in my mind how I want my life to be and I start dreaming. And from time to time someone or something tells me to wake up to the real world. Waking up meens doing what everybody expects me to do : live a safe , normal , superficial life. If I hate something in life , I hate dream breakers.
Why I think life is a miracle :
Two days ago I was enjoing a glass of white wine at Comfort. Sitting there outside on the balcony alone at the table and dreming. It was 3 in the afternoon and the street was packed with people. It wasn't very hot but the sun was reminding me that I am in Africa . I was thinking of KWS : living on Wasini Island , protecting the dolphins and training the villagers on HIV and enviornment conservation... really saving the planet. I was thinking about the meeting at EABL in the morning , marketing and beer. I was thanking God for knowing people like Sebi , Angie , Leah and Cathy. AIESEC-ers that cared about me , true friends that were doing everything to help me find a job. A decent job in Kenya. I remembered my friends at home and the reasons why I came here. I couldn't find the reason called :"finding a common job." So I drunk my last zip of wine being proud that I made the decision on going to the island, without salary. After an hour , my Dream Team gathered. We were meeting someone. That someone inspired us again. Beatrice told us about her projects and how we can blend in and help.
I couldn't stop laughing. First project is on Wasini Island , building schools.
I am proud that I made another decision and I even had confirmation from God that I am doing the right thing.
Zilele astea am realizat ceva ce m-a speriat.
In iulie scriam cuiva intr-un mail ca vreau sa traiesc undeva in Africa 2-3 ani. Am scris mai multe tampenii in mailul ala si undeva aparea cuvantul Kenya. Intotdeauna am vrut sa ma duc in Brazilia si in vara inca imi doream asta.
Imi amintesc candva in toamna cand am participat la conferita de pregatire pentru Exchange. Stateam la masa in restaurantul hotelului si mancam alaturi de ceilati visatori care vor sa cucereasca lumea. Toti ma intrebau de ce mananc atat de putin si de ce nu mananc carne. Le spuneam ca ma pregatesc pentru Africa si foamete si vreau sa devin vegetarian. Acum o saptamana stateam la masa la cantina universitatii si mi-am dat seama ca nu am mai mancat carne de foarte mult timp. Am realizat ca sunt in Africa si ca mananc foarte mult orez.
Astazi in autobuz eram singurul alb. Aseara in cafenea eram singurul alb. Nu sunt special datorita culorii mele , dar ma simt foarte constient de cine sunt. Si toata aventura asta a mea , este foarte revelatoare. Mi-am dat seama ca uneori ceea ce cred despre lume poate sa fie gresit. Calatoria de descoperire a Africii s-a transformat intr-o calatorie in interiorul fiintei mele. Am inceput sa dezgrop si sa scot la lumina toate certitudinile mele . Testate la lumina Soarelui , unele certitudini se topesc.
In iulie scriam cuiva intr-un mail ca vreau sa traiesc undeva in Africa 2-3 ani. Am scris mai multe tampenii in mailul ala si undeva aparea cuvantul Kenya. Intotdeauna am vrut sa ma duc in Brazilia si in vara inca imi doream asta.
Imi amintesc candva in toamna cand am participat la conferita de pregatire pentru Exchange. Stateam la masa in restaurantul hotelului si mancam alaturi de ceilati visatori care vor sa cucereasca lumea. Toti ma intrebau de ce mananc atat de putin si de ce nu mananc carne. Le spuneam ca ma pregatesc pentru Africa si foamete si vreau sa devin vegetarian. Acum o saptamana stateam la masa la cantina universitatii si mi-am dat seama ca nu am mai mancat carne de foarte mult timp. Am realizat ca sunt in Africa si ca mananc foarte mult orez.
Astazi in autobuz eram singurul alb. Aseara in cafenea eram singurul alb. Nu sunt special datorita culorii mele , dar ma simt foarte constient de cine sunt. Si toata aventura asta a mea , este foarte revelatoare. Mi-am dat seama ca uneori ceea ce cred despre lume poate sa fie gresit. Calatoria de descoperire a Africii s-a transformat intr-o calatorie in interiorul fiintei mele. Am inceput sa dezgrop si sa scot la lumina toate certitudinile mele . Testate la lumina Soarelui , unele certitudini se topesc.
Leaving home
Today I left the family where I was living in the last 32 days. It felt really strange. It was another situation when I just have to move.
Because I don't have any more money I will live for free with an aiesecer , a cool one.
It was funny to use our last money on the bus tiket. Now I am really poor.
Today I left the family where I was living in the last 32 days. It felt really strange. It was another situation when I just have to move.
Because I don't have any more money I will live for free with an aiesecer , a cool one.
It was funny to use our last money on the bus tiket. Now I am really poor.
Subscribe to:
Posts (Atom)